Antony Blinken, în vizită la Chișinău, reafirmă sprijinul SUA pentru parcursul occidental al Republicii Moldova

Secretarul de stat american Antony Blinken, în vizită în Republica Moldova, a reafirmat miercuri sprijinul SUA pentru această ţară care aspiră să se apropie de Occident, într-un moment în care Washingtonul este îngrijorat de ingerinţele ruse în regiune, informează AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 29 mai 2024, 21:25
Antony Blinken, în vizită la Chișinău, reafirmă sprijinul SUA pentru parcursul occidental al Republicii Moldova

„Sunteţi un partener preţios în regiune”, a declarat Blinken, salutând munca „în circumstanţe dificile” a preşedintei Maia Sandu, care a întors cu hotărâre ţara sa spre Uniunea Europeană.

Blinken a promis că va susţine „o democraţie rezilientă” în faţa tentativelor de destabilizare ale Rusiei. „Vrem să ne asigurăm că poporul moldav poate să-şi decidă el însuşi soarta. Aceasta este miza”, a insistat secretarul de stat american.

La rândul său, Maia Sandu a declarat că beneficiile directe ale sprijinului american pentru Republica Moldova sunt evidente. De asemenea, prin sancţionarea celor care încearcă să destabilizeze Republica Moldova, SUA contribuie la securitatea republicii, potrivit Deschide.md.

„Ne sprijiniţi în visul nostru ca Republica Moldova să devină un pământ al păcii, prosperităţii şi securităţii pentru cei ce muncesc onest. Trăim vremuri în care dorinţa oamenilor de a trăi în libertate şi pace e pusă la grea încercare de adversarii democraţiei. Vecinii şi prietenii din Ucraina plătesc în fiecare zi un preţ cumplit pentru aspiraţia de a fi liberi. Vă mulţumesc pentru că sprijiniţi Ucraina. Prin rezistenţa sa, Ucraina ne protejează pacea, iar sprijinul pentru Ucraina înseamnă şi sprijin pentru securitatea Republicii Moldova’, a adăugat Maia Sandu.

Lupta cu corupţia este una dificilă şi lungă, însă autorităţile de la Chişinău sunt hotărâte să o ducă până la capăt, a mai afirmat Maia Sandu în cadrul conferinţei de presă comune cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken.

„Cu finanţarea USAID s-au creat industrii inovatoare, Mediacor, Artcor, Tekwill. Datorită ajutorului american, industria vinicolă (a Republicii Moldova) înregistrează un progres recunoscut la nivel european. Vinurile noastre au obţinut un număr record de medalii. Reuşim să modernizăm grădiniţe cu ajutorul american. SUA ne sprijină şi în lupta cu corupţia. Da, e o luptă dificilă şi lungă, dar suntem hotărâţi să o ducem până la capăt’, a declarat ea.

Trupele ruse sunt desfăşurate de mai multe decenii în regiunea separatistă Transnistria, ai cărei lideri au cerut la sfârşitul lui februarie „protecţia Moscovei”.

Această vizită de câteva ore intervine într-un moment în care Rusia înregistrează victorii pe câmpul de luptă, reanimând dezbaterea cu privire la posibilitatea acordată Ucrainei de a utiliza sau nu arme occidentale împotriva teritoriului rus.

Aliaţii Ucrainei „se vor adapta şi vor ajusta” livrările lor de arme pentru a garanta un succes, a spus în această privinţă miercuri secretarul de stat american Antony Blinken.

„În timp ce Rusia şi-a modificat modul în care îşi conduce agresiunea, noi ne-am adaptat şi ajustat şi eu sunt convins că vom continua să o facem”, a declarat Blinken la conferinţa de presă în timpul vizitei sale în Republica Moldova.

După ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le-a cerut aliaţilor să autorizeze Ucraina să atace direct teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează ca ajutor militar, dezbaterea pe acest subiect agită Washingtonul şi capitalele europene.

Scopul vizitei lui Blinken este acela de a „reafirma sprijinul SUA pentru procesul de aderare a Republicii Moldova la UE şi pentru securitatea energetică”, a precizat anterior Departamentul de Stat într-un comunicat.

Aflată multă vreme pe orbita Kremlinului, Republica Moldova s-a întors spre Occident în timpul actualei preşedinţii a Maiei Sandu, aleasă în 2020 şi candidată la realegerea sa.

Maia Sandu acuză în mod regulat Moscova că încearcă să destabilizeze Republica Moldova prin atacuri hibride, în special odată cu apropierea scrutinului din 20 octombrie, aminteşte AFP.

Un referendum asupra aderării Republicii Moldova la UE ar urma să fie organizat în aceeaşi zi, cele 27 de state membre dând undă verde pentru deschiderea negocierilor de aderare cu această ţară majoritar românofonă cu 2,6 milioane de locuitori.

Precedenta vizită a lui Blinken a avut loc cu câteva săptămâni după declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei, în februarie 2022, când temerile privind o escaladare a conflictului erau foarte mari.

Te-ar mai putea interesa și
Şantierul Naval Orşova a semnat un contract de 4 milioane de euro cu o firmă olandeză pentru construirea unei nave fluviale
Şantierul Naval Orşova a semnat un contract de 4 milioane de euro cu o firmă olandeză pentru construirea unei nave fluviale
Şantierul Naval Orşova a încheiat un contract în valoare de 4,05 milioane de euro cu compania olandeză Rensen-Driessen Shipbuilding B.V. pentru construcţia şi livrarea unei nave fluviale. ...
Primul restaurant Popeyes din Buzău se deschide luni
Primul restaurant Popeyes din Buzău se deschide luni
Primul restaurant Popeyes din Buzău se va deschide luni, 29 iulie 2024,la ora 11. Acesta este situat în zona food-court ...
Mercedes-Benz își modifică în jos estimările privind marja de profit din acest an, după rezultatele slabe înregistrate în trimestrul II
Mercedes-Benz își modifică în jos estimările privind marja de profit din acest an, după rezultatele slabe înregistrate ...
Grupul german Mercedes-Benz şi-a redus previziunile privind marja anuală de profit, după vânzările slabe din trimestrul ...
România rămâne în procedura de deficit excesiv
România rămâne în procedura de deficit excesiv
Consiliul Uniunii Europene a deschis vineri proceduri oficiale contra statelor membre UE care se confruntă cu un deficit ...