Aproape 50% dintre locuitorii statului american Florida vor să plece, din cauza costului foarte mare al vieții

Aproape jumătate din locuitorii din Florida (49,6%) se gândesc să se mute din acest stat situat în sud-estul SUA şi care este una din principalele destinaţii ale migraţiei interne, din cauza costului ridicat al vieţii, potrivit unui sondaj realizat de Florida Atlantic University (FAU), informează EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 04 nov. 2025, 20:02
Aproape 50% dintre locuitorii statului american Florida vor să plece, din cauza costului foarte mare al vieții

Mai mult de un sfert dintre respondenţi (26%) au declarat că „se gândesc serios” să părăsească statul Florida din cauza costului vieţii, în timp ce 23,6% au spus că „se gândesc oarecum la asta”, conform sondajului de opinie realizat între 30 septembrie şi 10 octombrie.

„Indicele celor care se gândesc să se mute este remarcabil deoarece sugerează că, deşi Florida atrage noi rezidenţi, mulţi dintre actualii locuitori se simt suficient de presaţi pentru a lua în considerare plecarea”, a precizat, într-un comunicat, Eric Levy, director adjunct al iniţiativei pentru sondaje de afaceri şi economie a FAU.

Nouă din zece locuitori din statul Florida (90%) şi-au exprimat îngrijorarea faţă de inflaţie, inclusiv 56% care spun că sunt „foarte îngrijoraţi”, în timp ce opt din zece (80%), sunt neliniştiţi privind accesibilitatea locuinţelor, 49% declarându-se „foarte îngrijoraţi”.

Un procent de 51% dintre respondenţi au indicat că se simt „destul de siguri” că ar putea să cumpere o casă astăzi, în timp ce 79% au perceput că achiziţionarea unei locuinţe este „mai dificilă decât în ultimii cinci ani”. Preţurile (36%), ratele dobânzilor (15%) şi costul avansului (11%) au fost apreciate ca principalele obstacole.

În plus, mai mult de doi din cinci locuitori din Florida (43%) au declarat că trăiesc „de la salariu la salariu”, astfel încât doar 48% au un fond de urgenţă care să acopere trei luni de cheltuieli.

Principalul motiv pentru care nu pot fi realizate economii mai mari este „costul ridicat al vieţii”, menţionat de 43%, factor care depăşeşte datoriile (15%) şi limitările veniturilor (13%).

În pofida situaţiei de ansamblu, 53% dintre locuitorii acestui stat cred încă în „visul american”, iar 41% consideră că economia americană este „excelentă sau bună”, deşi 27,6% o califică drept „slabă”, iar 31,5% o percep ca fiind „mediocră”.

Fenomenul contrastează cu sosirea de noi locuitori pe care Florida a experimentat-o de la pandemia de COVID-19, fiind al doilea stat cu cele mai mari câştiguri de populaţie în perioada 2023-2024, cu 467.347, devansat doar de Texas, conform datelor Biroului pentru recensământ.

Statul Florida a înregistrat un milion de noi gospodării între 2019 şi 2023, impulsionate de migrarea din state precum New York, Illinois şi California, dar acest lucru a implicat o creştere medie de 500 de dolari a chiriilor, până la o medie de 1.719 dolari, a arătat în iulie un studiu al Universităţii din Florida.

Sondajul FAU a fost realizat online pe un eşantion de 1.000 de adulţi, cu o marjă de eroare de 3,02%.

Te-ar mai putea interesa și
DN AGRAR Group, cel mai mare producător de lapte din Europa, va produce salată. A cumpărat teren și o seră în Arad pentru 750.000 de euro
DN AGRAR Group, cel mai mare producător de lapte din Europa, va produce salată. A cumpărat teren și o seră în Arad ...
DN AGRAR Group, cel mai mare producător de lapte din Europa, a semnat o ofertă angajantă pentru achiziţia producătorului de salată Panorganic Vitavit din Arad. Valoarea tranzacției este de......
Chimcomplex, după ce și-a dublat pierderile: “negociem cu băncile, prelungim termene de plată, poate întârziem și salariile, dar nu intrăm în insolvență”. O parte din producție ar putea fi mutată în afara României
Chimcomplex, după ce și-a dublat pierderile: “negociem cu băncile, prelungim termene de plată, poate întârziem și ...
Chimcomplex Borzesti, compania care deține platfomele chimice de la Borzești și Rm. Vâlcea, controlată de omul de afaceri ...
Program AgriStart – Zece startupuri din sectorul agrifood vor fi selectate în programul AgriStart
Program AgriStart – Zece startupuri din sectorul agrifood vor fi selectate în programul AgriStart
Zece startupuri care dezvoltă soluţii pentru agricultură şi industria alimentară vor beneficia de mentorat şi expertiză ...
Safetech Innovations accelerează în S1: profitul net consolidat crește cu 53%, la 8,5 milioane de lei
Safetech Innovations accelerează în S1: profitul net consolidat crește cu 53%, la 8,5 milioane de lei
Safetech Innovations, companie românească de securitate cibernetică listată la Bursa de Valori București, cu birouri ...