Aproape jumătate dintre greci au avut anul trecut venituri sub pragul sărăciei

Peste 44% dintre greci au avut anul trecut venituri sub pragul sărăciei, potrivit estimărilor unui grup de analiză al Universităţii de Economie şi Afaceri de la Atena, citat de cotidianul elen Kathimerini.
Economica.net - mar, 07 ian. 2014, 12:46
Aproape jumătate dintre greci au avut anul trecut venituri sub pragul sărăciei

Pragul sărăciei este de 60% din venitul mediu din 2009, ajustat la inflaţie, sau până la 665 de euro pe persoană, sau 1.397 de euro pentru un cuplu cu doi copii minori în întreţinere, informează Kathimerini.

Raportul Grupului de Analiză pentru Politici Publice sugerează că, în loc să întărească sprijinul pentru persoanele fără loc de muncă – o metodă eficientă de stimulare a cererii de consum, statul a fost nevoit să reducă acest ajutor.

De asemenea, statul nu a reuşit să împiedice colapsul structurilor sociale atât din cauza măsurilor de austeritate adoptate în ultimii ani, cât şi a lipsei unor strategii adecvate şi a utilizării ineficiente a resurselor, probleme care au afectat Grecia şi înainte de declanşarea crizei.

Grecia a înregistrat în 2013 al şaselea an de recesiune. Bugetul pentru acest an, aprobat de parlament la începutul lunii decembrie, ia în calcul revenirea economiei pe creştere, cu un avans al PIB de 0,6%.

Comisia Europeană, FMI şi guvernul de la Atena se aşteaptă ca economia să revină pe creştere în acest an, însă unii analişti au avertizat că recesiunea va continua, însă cu o contracţie a PIB mai redusă.

Guvernul de la Atena a fost nevoită să adopte măsuri dure de austeritate, printre care creşteri de taxe, concedieri şi reduceri de salarii, pentru a primi începând din 2010 două pachete de împrumuturi de la FMI şi zona euro, însumând 240 de miliarde de euro.

Statul elen s-a aflat aproape de colaps după ce a pierdut accesul la finanţare la dobânzi sustenabile de pe piaţa internaţională, din cauza îndatorării foarte ridicate.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...