Premierul pakistanez Shebhaz Sharif, însoţit de comandantul armatei, Asim Munir, a făcut pelerinajul la Mecca înaintea sosirii preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan. Ei s-au întâlnit apoi cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman.
Acordul pe care l-au semnat urmăreşte să întărească descurajarea colectivă a oricărui agresor şi prevede că orice atac armat împotriva unuia din cele trei state va fi considerat un atac împotriva tuturor.
Toate cele trei ţări au populaţie majoritar sunnită şi sunt aliate ale Statelor Unite; de asemenea, toate sunt îngrijorate de conflictul regional în care Iranul atacat de SUA şi Israel a ripostat lansând rachete asupra exportatorilor de petrol din regiunea Golfului Persic şi blocând livrările de energie.
Comunicatul comun prin care a fost anunţat Acordul de Apărare Comună de la Mecca nu precizează angajamentele şi obligaţiile asumate.
Un oficial turc a afirmat că pactul este defensiv şi nu este orientat împotriva niciunui actor anume, fiind totodată deschis altor ţări din regiune, fără a abroga sau înlocui alte aranjamente bilaterale sau multilaterale.
Abdulaziz Sager, preşedintele grupului de reflecţie saudit Centrul de Cercetări al Golfului, a explicat că „simbolismul politic al summitului este semnificativ. Trei din cele mai influente state musulmane din lume se reunesc într-un moment de nesiguranţă sporită, afişând o voinţă mai tot mai puternică de coordonare în chestiuni de securitate între puterile regionale şi medii „. El a menţionat că Turcia are a doua armată ca mărime din NATO; Arabia Saudită, cel mai puternic stat din Golf, este ţara unde se găsesc cele mai sfinte locuri ale Islamului şi este una din cele mai mari exportatoare de petrol din lume; Pakistanul este singura ţară musulmană care deţine arme nucleare.
De la începutul războiului SUA cu Iranul, Arabia Saudită a fost lovită de mai multe ori de iranieni şi de aliaţii acestora – gruparea rebelă Houthi din Yemen şi miliţiile şiite din Irak. Turcia şi Pakistanul nu au suferit atacuri directe semnificative, dar conflictele le ameninţă şi lor securitatea şi economia.
Orientul Mijlociu este afectat de acutizarea conflictelor de aproape trei ani, de când islamiştii palestinieni în frunte cu Hamas au atacat Israelul în 7 octombrie 2023. Aproape nicio ţară din regiune nu a fost complet ocolită de atacuri transfrontaliere, de lovituri cu drone sau cu rachete. Israelienii au declanşat războiul din Fâşia Gaza, au invadat sudul Libanului, au ocupat teritorii din Siria şi au lansat două campanii aeriene împotriva Iranului. La rândul lor, iranienii au atacat baze militare americane şi infrastructuri civile din Arabia Saudită, Kuweit, Bahrein, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Oman, Iordania şi Israel.
În acest context, Turcia şi Pakistanul contribuie la acordul tripartit în primul rând cu forţa militară, în timp ce Arabia Saudită dă greutate simbolică şi ar putea finanţa tehnologia, a apreciat Mansoor Ahmed de la Centrul de Studii Strategice şi de Apărare al Universităţii Naţionale Australiene.