Autonom cumpără 30% din Meridian Taxi

Divizia de investiții a grupului Autonom a cumpărat 30% din acțiunile Meridian Taxi, una dintre companiile de transport din Capitală.
Andrada Ghira - mie, 18 dec. 2024, 09:32
Autonom cumpără 30% din Meridian Taxi

ATM Ventures, divizia de investiții a grupului Autonom, deținut de frații Marius și Dan Ștefan, a cumpărat 30% din acțiunile Meridian. Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică, însă fondurile vor fi direcționate către creșterea și înnoirea flotei auto, precum și îmbunătățirea continuă a experienței utilizatorilor și șoferilor.

“Investiția în Meridian Taxi reflectă angajamentul nostru de a susține afacerile locale cu potențial de creștere și de a contribui activ la modernizarea serviciilor de mobilitate urbană din România, sprijinind viziunea antreprenorială a companiei de a oferi soluții mai adaptate nevoilor pasagerilor și șoferilor, prin îmbunătățirea flotei auto, punând accent pe sustenabilitate și pe creșterea calității serviciilor”, a declarat Dan Ștefan, co-fondator ATM Ventures, divizia de investiții a grupului Autonom.

Investiția va permite companiei, care operează deja o flotă de 1.100 de autoturisme, să crească numărul mașinilor cu 20% în următoarele 12 luni și să înnoiască parcul auto, prin facilitarea accesului la finanțare pentru șoferi.

„Pentru următorul an, Meridian Taxi, care deservește peste 900.000 de pasageri lunar, intenționează să introducă servicii dedicate segmentului B2B. “Calitatea ridicată a serviciilor noastre și experiența vastă în industrie ne recomandă drept partenerul de încredere pentru companiile din București. Unul dintre pilonii principali ai strategiei noastre este să oferim soluții adaptate nevoilor acestor clienți, companii de toate dimensiunile, care solicită servicii fiabile și convenabile pentru echipele lor, de la profesioniștii cu funcții de execuție, la middle și top management”, spune Dan Boabeș, acționar principal și CEO Meridian Taxi.

Grupul Autonom a lansat anul trecut serviciul ride hailing Blue, în urma unei investiții de peste cinci milioane de euro, care oferă servicii de transport cu autovehicule electrice Tesla Model 3 și Model Y.

Din grupul Autonom mai face parte și Autonom Services, un start-up ce a luat naștere la Piatra Neamț în 2006 în zona serviciilor rent-a-car pentru persoanele fizice, la un jucător național proeminent în piața serviciilor de mobilitate.

Din 2011, compania a început să ofere servicii de leasing operațional, ce au devenit progresiv principalul catalizator de creștere al veniturilor, fiind în prezent principalul segment de afaceri. Autonom Services a achiziționat, în iunie 2018, BT Operational Leasing (BTOL), subsidiara de leasing operațional a Băncii Transilvania.

Te-ar mai putea interesa și
Operațiunea israeliană în Hebron. ONU trage un semnal de alarmă cu privire la o posibilă acțiune de purificare etnică
Operațiunea israeliană în Hebron. ONU trage un semnal de alarmă cu privire la o posibilă acțiune de purificare etnică
Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului a tras luni un semnal de alarmă în legătură cu riscul de ''epurare etnică'' la Hebron, în sudul Cisiordaniei, unde armata israeliană a lansat o......
Sprijin pentru producătorii de lapte ecologic certificat. Senatul a votat pentru acordarea unui ajutor de minims pe o perioadă de trei ani
Sprijin pentru producătorii de lapte ecologic certificat. Senatul a votat pentru acordarea unui ajutor de minims pe o perioadă ...
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede instituirea, pe o perioadă de trei ani, a unei scheme de ajutor de minimis ...
Tren metropolitan Mureș: CFR Infrastructură Brașov scoate la licitație lucrări de peste jumătate de miliard de lei pentru eliminarea restricțiilor de viteză
Tren metropolitan Mureș: CFR Infrastructură Brașov scoate la licitație lucrări de peste jumătate de miliard de lei ...
CFR Infrastructură Brașov a lansat la licitație lucrări pentru eliminarea restricțiilor de viteză pe intervalul de ...
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 72 de milioane de lei
BVB a închis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 72 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea tranzacţiilor ...