AGERPRES

Asociațiile sanitare din Croația avertizează că sistemul de sănătate va intra în colaps ca urmare a emigrării în masă a medicilor

Cele cinci principale asociaţii sanitare din Croaţia au avertizat vineri că sistemul public de sănătate este în pericol de colaps ca urmare a plecării în străinătate a multor medici şi asistenţi din cauza condiţiilor proaste de lucru şi de salarizare, transmite agenţia EFE, relatează Agerpres.

Asociațiile sanitare din Croația avertizează că sistemul de sănătate va intra în colaps ca urmare a emigrării în masă a medicilor
SVB Financial Group, compania mamă a Silicon Valley Bank, a cerut intrarea sub protecția legii falimentului

Guvernul de la Atena crește salariul minim cu puțin timp înainte de alegeri

Grecia majorează salariul minim înaintea alegerilor

Sistemul bancar ungar este stabil, robust şi funcţional - Mihaly Varga, ministru de finanţe

Sistemul bancar ungar este stabil, robust şi funcţional – Mihaly Varga, ministru de finanţe

OCDE îmbunătăţeşte estimările privind creşterea economiei mondiale în 2023 şi în 2024

Numărul de posturi ocupate în sectorul bugetar a crescut cu aproape 9.000, în a doua jumătate a anului trecut - minister

Numărul de posturi ocupate în sectorul bugetar a crescut cu aproape 9.000, în a doua jumătate a anului trecut – minister

Fermierii români solicită Comisiei Europene un mecanism real de sprijin, în urma tranzitului cerealelor din Ucraina

Majoritatea germanilor se opun planului UE de interzicere a motoarelor cu combustie internă

Rusia ameninţă că avioanele de luptă trimise Ucrainei vor fi distruse

Rusia anunţă că îşi va dota flota de submarine cu rachete supersonice

Slovacia va trimite Ucrainei avioane de luptă MiG-29 şi o parte din sistemul de apărare antiaeriană Kub

ENEL - Venitul net ordinar al grupului a fost de 5,391 miliarde de euro, în scădere cu 3,6%, dar peste estimări

ENEL – Venitul net ordinar al grupului a fost de 5,391 miliarde de euro, în scădere cu 3,6%, dar peste estimări

Credit Europe Bank România, rezultate în scădere cu 50%. Profitul net coboară la 34,5 milioane de lei

Centrala de la Cernavodă ar putea produce izotopi radioactivi: Nuclearelectrica avansează în dezvoltarea medicinei nucleare în Europa printr-un acord inovator cu BWXT Medical Ltd

Şeful Deutsche Bank a primit o remuneraţie de 8,9 milioane de euro în 2022

China a trimis arme şi veste antiglonţ în Rusia - Politico

China a trimis arme şi veste antiglonţ în Rusia – Politico

China avertizează SUA că nu va tolera

China avertizează SUA că nu va tolera „independenţa Taiwanului”

Consiliul de Supervizare al BCE analizează vulnerabilităţile din sectorul bancar

Credit Suisse lucrează din greu pentru a stopa retragerile masive din depozitele bancare. Prin accesarea lichidităţilor de la SNB, banca elveţiană câştigă timp pentru reorganizare  - SRF

Credit Suisse lucrează din greu pentru a stopa retragerile masive din depozitele bancare. Prin accesarea lichidităţilor de la SNB, banca elveţiană câştigă timp pentru reorganizare – SRF

Rata şomajului a urcat la 5,8% în ultimul trimestru din 2022

Coreea de Nord confirmă că a lansat joi o rachetă balistică intercontinentală

Guvernul spaniol a adoptat o reformă a pensiilor fără a provoca proteste în stil francez

A fost finalizată înlocuirea benzilor de bagaje pe fluxul de sosiri al Aeroportului Otopeni: 20% capacitate suplimentară

O centrală nucleară din SUA a detectat în noiembrie o scurgere de apă contaminată

Fed împrumută masiv băncile americane pentru a le permite să onoreze cererile de retragere ale clienţilor

Putin susține că țările occidentale au ajuns să îndure o penurie de alimente, liderii acestora cerându-le cetățenilor să consume napi în loc de salată și roșii

Marcel Boloș: Jumătate de milion de familii și-au plătit până acum facturile folosind bani europeni

Ministrul Mediului, Barna Tanczos: Legislația europeană de mediu nu trebuie să fie o povară imposibilă pentru fermieri

Berlinul vrea să determine gigantul LEAG să renunțe la folosirea cărbunelui în termocentrale în 2030, cu opt mai devreme decât este planificat

Londra interzice folosirea TikTok pe telefoanele de serviciu ale angajaților Guvernului. Compania chineză ByteDance, care deține aplicația, s-a arătat dezamăgită de această măsură