AGERPRES

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg denunță retorica nucleară periculoasă a Rusiei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat miercuri ”retorica nucleară periculoasă” a preşedintelui rus Vladimir Putin, care s-a declarat pregătit să utilizeze ”toate mijloacele” arsenalului său contra Occidentului, relatează Reuters, transmite Agerpres.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg denunță retorica nucleară periculoasă a Rusiei
Statele Unite alocă încă 2,9 miliarde de dolari pentru combaterea foametei de pe glob

Washingtonul ia în serios amenințarea nucleară făcută de Rusia

Spania a amendat Glovo cu 79 de milioane de euro

Grecia extinde ajutoarele de stat acordate pentru plata facturilor la energie

Senatul a votat în favoarea creșterii lefurilor demnitarilor și aleșilor locali

Cum a condus contraofensiva ucraineană la ameninţarea nucleară rusească

FPPG: Există riscul ca unele firme să nu-şi mai găsească furnizori de gaze

ANRE, în control la şase companii de distribuţie a energiei electrice. Se verifică modul de citire a indexului

Vicepreşedintele ANRE: Cel mai echitabil pentru un preţ plafonat la energie este raportarea la un istoric de consum

Alegeri Italia - Votul tinerilor, mai important ca niciodată la scrutinul din 25 septembrie 2022

Alegeri Italia – Votul tinerilor, mai important ca niciodată la scrutinul din 25 septembrie 2022

UniCredit a demarat a doua etapă din programul de răscumpărare de acţiuni, de până la un miliard de euro

PSD propune ca plafonarea preţurilor la energie să se raporteze la consumul curent şi nu la anul 2021

Mobilizarea în Rusia va duce la o ''enormă tragedie'', denunţă Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Putin

Mobilizarea în Rusia va duce la o ”enormă tragedie”, denunţă Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Putin

Nestle îşi adaptează gama de produse în condiţiile în care populaţia începe să îşi facă stocuri

Lituania ridică nivelul de alertă al armatei în urma ordinului de mobilizare militară din Rusia

Ministrul Energiei: Mă aştept ca OMV Petrom şi Romgaz să anunţe în acest an decizia de extracţie a gazelor din Marea Neagră

Dolarul a crescut până la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani din cauza tensiunilor din Ucraina

CEC Bank lansează cardul multicurrency care oferă acces la contul în lei, euro şi în alte 8 valute

Ciucă precizează că săptămână viitoare urmează să fie aprobat actul normativ pentru compensarea preţului la caburant

Buget 2023 - Ciucă: Proiectul va fi elaborat până pe 20 octombrie, pentru a fi supus dezbaterii parlamentare în noiembrie

Buget 2023 – Ciucă: Proiectul va fi elaborat până pe 20 octombrie, pentru a fi supus dezbaterii parlamentare în noiembrie

Ghinea, USR: Pensiile pot fi crescute cu 27%, conform PNRR

Rubla s-a depreciat iar acţiunile companiilor ruseşti s-au prăbuşit după anunţarea mobilizării rezerviştilor

Banii contează mai mult decât timpul liber pentru Gen Z şi Millennials - platformă de recrutare

Banii contează mai mult decât timpul liber pentru Gen Z şi Millennials – platformă de recrutare

Raiffeisen Bank a majorat dobânzile la produsele de economisire în lei

Germania va naţionaliza Uniper, principalul importator de gaz rusesc

ONU: Cancelarul Scholz declară că Putin trebuie să recunoască că nu poate câştiga războiul

Iohannis: Trebuie să evităm să risipim energia. Nu se va întâmpla ca românii să stea în frig

Iohannis: Este corect, rezonabil şi aşteptat să crească şi salariile şi pensiile

Republica Moldova caută noi furnizori de gaze naturale, pentru eventualitatea în care Gazprom taie livrările

ADR și Ministerul Cercetării au pus în dezbatere publică proiectul Platformei de Cloud Guvernamental