Mihai Nicuţ

Rezilieri de contracte în energie. Prima: o firmă a fostului ministru PSD al Energiei, Niţă, care lua de la Hidroelectrica şi vindea la Electrica

Urmare a pandemiei de coronavirus, apar rezilierile de contracte pe o piaţă a energiei din ce în ce mai tulburată. Surpriză: primul contract reziliat este cel prin care o firmă controlată de fostul ministru PSD al Energiei, Constantin Niţă, cumpăra energie de la Hidroelectrica şi o vindea către una dintre firmele de distribuţie ale grupului Electrica. Tranzacţiile, ca şi rezilierile, au fost făcute prin intermediul bursei de energie, deci nu este nimic ilegal. Hidroelectrica a fost cea care a reziliat contractul cu Niţă, la primul capăt, iar la celălalt, Electrica a încheiat contractul pe cale amiabilă.

Rezilieri de contracte în energie. Prima: o firmă a fostului ministru PSD al Energiei, Niţă, care lua de la Hidroelectrica şi vindea la Electrica
Ce se întâmplă cu scumpirile pe care ANRE le stabilise pentru data de 1 aprilie, înainte să apară Ordonanţa Militară 4

Energia electrică este gratuită, duminică, pe piaţa spot de la Bucureşti. Preţul este de 0,01 lei/MWh timp de nouă ore, explicaţii

În ce condiţii ar fi dispuse firmele de utilităţi să amâne plata facturilor, la care le obligă Parlamentul

Preţurile la electricitatea cu livrare în viitor scad semnificativ, în contextul efectelor COVID-19. Exemple

CEZ continuă procesul  de vânzare a activelor din România, în ciuda crizei coronavirus. Dacă nu obţine câţi bani vrea, nu vinde

Hidroelectrica şi-a bugetat pentru 2020 un profit brut de 1,42 miliarde de lei, scădere de 10%. Buget uriaş pentru achiziţii

Se pregăteşte liberalizarea preţurilor la gaze. Furnizorii actuali trebuie să facă oferte noi lunar, până la 1 iulie, ce trebuie să ştie clienţii

Coronavirusul prăbuşeşte cotaţiile certificatelor de emisii din Europa

Coronavirus. 52% din angajaţii Enel muncesc de acasă, sunt operate de la distanţă 45 de milioane de contoare şi 15.000 de staţii de distribuţie

România a construit peste noapte încă două reactoare nucleare, potrivit statisticii ANRE

Furnizorii de utilităţi, târâţi în criza coronavirus: Firmele pot cere amânarea plăţii facturilor emise, efecte negative pe tot lanţul energetic

Criza COVID-19 va genera falimente printre furnizorii de gaze, încep să se denunţe contractele

Firmele afectate de coronavirus pot primi certificate de situaţie de urgenţă de la stat. Cine primeşte, la ce folosesc, cum se obţin

Coronavirusul prăbuşeşte cotaţiile certificatelor de emisii în Europa. Mic câştig pentru România

Hidroelectrica cere aprobarea AGA să depună oferta finală pentru activele CEZ din România şi să se împrumute pentru asta

Veniturile realizate de prosumatori din vânzarea energiei electrice nu vor fi taxate – proiect

ANRE, acuzații dure către “eolieni”: Comportamentul vostru nu este benefic pentru Sistemul Energetic Național și pentru economia României

Petrom a ieftinit azi carburanții cu 10 bani pe litru

ANRE a stabilit obligațiile de stocare a gazelor pentru iarna viitoare. Sunt la același nivel

Grafenul sau miliardele care zac abandonate în subsolul României. O șansă mare să ieșim câștigători din tranziția energetică

Asociaţia Traderilor de Energie din Europa a scris ANRE: Aşa cum definiţi contractele pe termen lung, încălcaţi legislaţia europeană

Enel X instalează 650 de stații de încărcare a mașinilor electrice în România, până în 2022

Concesionarea noilor perimetre de hidrocarburi din Marea Neagră, cele din Runda XI, ar putea fi amânată

Patru parcuri fotovoltaice, de 310 MW în total, la CE Oltenia, pe 600 de hectare. Detalii

Începe restructurarea Complexului Energetic Oltenia? Compania a cerut oferte pentru studiul de fezabilitate

Se amână listarea Hidroelectrica? Compania a scos din nou la licitaţie contractul pentru selecţia consultantului

Situație inedită: România nu importă nicio moleculă de gaz din Ucraina, dar consumă gazele scumpe din depozitele umplute de teama iernii grele

Ultima şansă pentru gazele din Marea Neagră? Şeful OMV vine azi la discuţii cu premierul Orban - surse

Ultima şansă pentru gazele din Marea Neagră? Şeful OMV vine azi la discuţii cu premierul Orban – surse

Petrom şi Romgaz vor fi obligate să pună pe bursele de gaze 30% din producție, timp de trei ani și jumătate. Prețul, legat de cel de la Viena

Guvernul spune că face o noua centrală termoelectrică în Bucureşti cu banii pe care i-a luat de la Enel