Autostrada A3 Ploiești – Brașov: Proiectantul Consitrans, penalizat cu aproape patru milioane de lei – CNIR

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a aplicat proiectantului A3 Ploiești - Brașov penalități de aproximativ patru milioane de lei, pentru "nerespectarea condițiilor contractuale", au precizat pentru ECONOMICA.NET reprezentanții CNIR. Aceștia au spus că încă nu au ajuns la o soluție pentru deblocarea proiectului de autostradă din Valea Prahovei.
Anemona Andone - J, 12 mart. 2026, 10:54
Autostrada A3 Ploiești - Brașov: Proiectantul Consitrans, penalizat cu aproape patru milioane de lei - CNIR

Directorul general al CNIR, Gabriel Budescu, a vorbit joi dimineața la B1 TV despre stadiul proiectului A3 Ploiești – Brașov, pentru care amintim că nu s-a prevăzut niciun leu în proiectul de buget pe 2026.

Bugetul nu este neapărat o problemă. Aici problema este că s-a intrat într-un blocaj. Prestatorul a dorit să execute doar o parte a contractului, nu a înțeles să se achite de toate obligațiile. Fiind în acest blocaj, era normal să nu se aloce bani. Așa cum am spus, avem în proiectare A8. Era normal să alocăm bani acolo unde se mișcă lucrurile, unde proiectele avansează, și nu pe un proiect blocat.

Revenind la Ploiești – Brașov, am aplicat penalități pe acest contract. Chiar săptămâna viitoare vom avea o nouă discuție cu prestatorul. Noi ne dorim să-l deblocăm și să găsim o soluție să mergem mai departe, dar nu este suficient ca doar una din părți să-și dorească acest lucru. În momentul în care se vor găsi soluții și prestatorul va intra la lucru, automat se vor aloca și bani. Realocările între proiecte se fac foarte ușor”, a declarat Budescu, la B1 TV.

Pe de altă parte, reprezentanții proiectantului declarau în ianuarie pentru ECONOMICA.NET că așteptau un răspuns din partea Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) cu privire la tema geotehnică, depusă încă din februarie 2024.

Reprezentanții Consitrans mai menționau că anul trecut au invocat o excepție de neexecutare a contractului, până la momentul aprobării sau respingerii temei geotehnice, pentru a nu fi pasibili de penalități.

Autostrada Ploiești – Brașov, 112 kilometri

autostrada

Compania Națională de Investiții Rutiere a preluat în februarie 2025 contractul de completare a Studiului de Fezabilitate și realizarea Proiectului Tehnic pentru Autostrada A3 Ploiești – Brașov.

Conform Analizei Multi Criteriale de traseu, proiectul Autostrăzii A3 Ploiești – Brașov, cu o lungime de 112 kilometri, are ca punct de pornire zona de sud a municipiului Ploiești, în continuarea segmentului A3 București – Ploiești și include sectorul A3 Râșnov – Cristian, deschis circulației în 2020, iar punctul final va fi la Codlea, în zona nord – vest a Brașovului. La Codlea, Autostrada A3 se va conecta, printr-un nod de mare viteză cu A13 Sibiu – Făgăraș – Brașov, respectiv A13 Brașov – Bacău.

Contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru Autostrada Ploiești – Brașov a fost demarat în 2021.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...