VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Lucrările la lotul Joița – Corbeanca se apropie de 63%. Ar putea fi deschis parțial până la finalul anului – șeful CNAIR

Lucrările la lotul 1 Joița - Corbeanca din Autostrada Bucureștiului A0 Nord se aproprie de un stadiu fizic de 63%, anunță vineri Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). El estimează că acest lot ar putea fi dat parțial în trafic până la finalul anului.
Anemona Andone - vin, 26 iun. 2026, 11:28
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Lucrările la lotul Joița - Corbeanca se apropie de 63%. Ar putea fi deschis parțial până la finalul anului - șeful CNAIR

Redăm mai jos postarea șefului CNAIR:

A0 Nord, lotul 1 (Joița-Corbeanca): stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 63%!

Asocierea de constructori români și italieni (Retter-Pizzarotti) este mobilizată pe cei 17,5 km ai acestui lot, cu 650 de muncitori și 330 de utilaje.

Se lucrează la:
– așternere asfalt (strat de uzură),
– montare parapet metalic și panouri fonoabsorbante,
– fundații spații de parcare (km 14+500),
– relocări conducte de gaz metan,
– terasamente,
– consolidări,
– montare elemente ITS (Intelligent Transport System),
– dispozitive pentru evacuarea apelor pluviale.

La Nodul Rutier cu #DN1A se asfaltează bretelele, se execută șanțurile pentru evacuarea apelor pluviale, taluzări, se așterne balast stabilizat cu ciment (BSC) și se montează sisteme ITS.

Se montează grinzi și se betonează plăcile de suprabetonare la podul peste CF București-Ploiești (610 m) și la cel peste #DN7 și CF București-Pitești (760 m). Acestea sunt cele mai complexe structuri din cele 10 poduri și pasaje construite pe traseul lotului 1 al A0 Nord.

a0

Menținerea ritmului actual de lucru ar face posibilă deschiderea circulației până la finalul acestui an, în avans față de termenul contractual (aprilie 2027).

Valoarea contractului, finanțat prin Programul Transport (#PT) 2021-2027, este de 815,07 milioane lei (fără TVA).

Traseul Lotului 1 al A0 Nord se desfășoară între #A1 și #DN1, pe teritoriul județului Ilfov (pe raza localităților Dragomirești-Vale, Buftea, Mogoșoaia și Corbeanca) și pe teritoriul județului Giurgiu (pe raza localităților Joița și Săbăreni).

În urmă cu două săptămâni, compania Retter, unul dintre constructorii lotului, anunța că stadiul fizic al lucrărilor ajunsese la 57,55%. Rezultă așadar un avans de aproape 6 puncte procentuale în jumătate de lună. „Vom menține ritmul actual de lucru, iar din toamnă vom circula între DN1A și DN1 pe autostradă”, estimau reprezentanții Retter.

În comunicări anterioare, se estima însă că darea parțială în trafic urma să aibă loc în primăvară, apoi în vară.

În plus, surse oficiale explicau pentru ECONOMICA.NET că deocamdată nu era soluționată problema descărcării provizorii.

A0 Nord lot 1, atribuit după patru ani de licitație și constetații

Amintim că asocierea Pizzarotti – Retter a câștigat contractul pentru acest lot din A0 după mai bine de patru ani de licitație. Lansată pe 6 iunie 2019, această licitație este dată ca exemplu negativ în materie de achiziții publice.

Valoarea contractului este de 815,07 milioane de lei, fără TVA, finanțare din fonduri europene nerambursabile, iar termenul de finalizare al lucrărilor este de 34 de luni, din care 12 luni pentru etapa de proiectare și 22 de luni pentru etapa de execuție a lucrărilor.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este meritul întregii societăţi şi al politicilor de disciplină financiară. Nu este însă un moment de relaxare
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este ...
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că decizia agenţiei Standard & Poor's de a menţine ratingul de ţară confirmă că România este un partener de încredere pentru investiţii, însă atrage......
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, unde îşi definitivează ...
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină din rezervele de urgență
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină ...
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 2 dolari pe baril, după ce statele europene au acceptat solicitarea ...
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un rol mai important inteligenței artificiale și să lanseze modele noi
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un ...
BMW a prezentat un amplu plan de restructurare bazat pe reducerea nivelurilor de management, utilizarea inteligenţei artificiale ...