Autostrada Unirii: A fost semnat contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Tîrgu Mureş-Târgu Neamţ

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga, au semnat, joi, la Iaşi, proiectul ce vizează reactualizarea studiului de fezabilitate a unui segment din Autostrada A8, cunoscută şi ca Autostrada Unirii, respectiv, pentru tronsonul Târgu Mureş - Târgu Neamţ.
Economica.net - J, 09 mai 2019, 11:26
Autostrada Unirii: A fost semnat contractul pentru revizuirea studiului de fezabilitate pentru tronsonul Tîrgu Mureş-Târgu Neamţ

Contractul de revizuire a studiului de fezabilitate a fost semnat cu firma Ingineria Especializada Obra Civil Industrial, din Spania, valoarea estimată fiind de 17,6 milioane de lei. Câştigătorul licitaţiei nu a fost contestat, a precizat ministrul Transporturilor.

„Procedura pentru revizuirea studiului de fezabilitate a fost lansată la licitaţie pe 5 februarie, depunerea proiectelor s-a făcut până pe 3 aprilie. Iată că suntem aici, în faţa dumneavoastră, pe 9 mai, să semnăm contractul. Am devansat termenul pe care ni l-am asumat, care era pe 15 mai. (…) Am înţeles foarte bine mesajul pe care românii ni l-au transmis vizavi de lipsa unei infrastructuri mari în România, mai ales pe partea Moldovei, am înţeles că acolo unde avem de construit trebuie să accelerăm şi stau ‘călare’ pe constructor să văd că finalizează lucrările. Şi CNAIR se mişcă într-un ritm foarte alert, pentru că au înţeles şi funcţionarii de acolo că nu mai pot întârzia să evalueze la infinit aceste obiective”, a spus ministrul Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a declarat totodată că şi-ar dori ca şi avizele de mediu să fie obţinute într-un timp mai scurt, sarcina urmând a reveni firmei câştigătoare.

„După semnarea contractului, voi avea o discuţie (…) să vedem cum putem scurta cât mai mult perioada de revizuire a acestui studiu de fezabilitate, cu amendamentul că pe partea noastră noi ne facem treaba, dar ştiţi foarte bine că suntem condiţionaţi şi de acordul de mediu, care trebuie să parcurgă o procedură destul de vastă pentru a fi obţinut”, a declarat ministrul Cuc.

Pentru construcţia tronsoanelor Târgu Mureş – Târgu Neamţ şi Iaşi – Ungheni (Republica Moldova) se vor accesa fonduri europene, urmând ca tronsonul Târgu Neamţ – Iaşi să fie construit prin parteneriat public-privat. Conform ministrului Transporturilor, pentru secţiunea podul de peste Prut şi Iaşi – Ungheni studiul va fi demarat până la sfârşitul lunii iunie.

Construcţia unei autostrăzi în această zonă este necesară pentru a lega estul de vestul ţării. În prezent, legătura se desfăşoară pe traseele DN 15B – DN 15 şi DN 15 – DN 12C – DN 13B, care cu greu fac faţă fluxului sporit de trafic, un astfel de drum fiind parcurs în mai bine de şase ore.

Te-ar mai putea interesa și
Radu Miruță: În 2026, ca să primești despăgubiri pentru întârzierea trenului trebuia să mergi cu dosar cu șină
Radu Miruță: În 2026, ca să primești despăgubiri pentru întârzierea trenului trebuia să mergi cu dosar cu șină
Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, a declarat că a simplificat procedura de acordare a despăgubirilor în cazul trenurilor internaționale. Anterior, cei care doreau să......
Primele trenuri PESA ar putea intra în circulație cu călători în câteva zile – ministrul interimar al Transporturilor
Primele trenuri PESA ar putea intra în circulație cu călători în câteva zile – ministrul interimar al Transporturilor
Primele trenuri PESA furnizate României ar putea intra în circulație cu călători în câteva zile, potrivit ministrului ...
Pericol la TAROM: Comisia Europeană poate retrage ajutorul de stat. Cum vrea ministrul Miruță că convingă CE că TAROM e viabilă
Pericol la TAROM: Comisia Europeană poate retrage ajutorul de stat. Cum vrea ministrul Miruță că convingă CE că TAROM ...
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță a anunțat că va anunța Comisia Europeană de situația în care ...
Nou parc se amenajează în București
Nou parc se amenajează în București
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) are pe ordinea de zi de miercuri două proiecte de hotărâre pentru ...