1EUR = 4.7524 RON | Bucureşti 21 º

Finanţe şi bănci

Bancherii îşi fac un alt organism de lobby: un consiliu patronal

BCR, BRD, Raiffeisen Bank şi UniCredit Ţiriac Bank s-au consituit în primul patronat bancar din România, care va promova interesele membrilor în faţa autorităţilor. Această organizaţie se adaugă Asociaţiei Române a Băncilor, organismul de lobby existent în prezent.

04 apr, 2014 | | ECONOMICA.net

Directorii executivi ai celor patru instituţii de credit au depus cererea de înfiinţare şi actele constitutive la Tribunalul Bucureşti pentru înfiinţarea Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), proces ce estimează că s-ar putea încheia până la finele lunii iunie, se arată într-un comunicat al organizaţii bancare propuse pentru înfiinţare.

"Demersul nostru are în vedere întrunirea atributelor formale ale unei organizaţii profesionale ce poate reprezenta interesele sectorului bancar la toate nivelurile, anume social, instituţional şi ca angajatori. Invităm toate băncile care au operaţiuni în România să se alăture iniţiativei noastre", a declarat în comunicat preşedintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, care a fost desemnat ca preşedinte al Consiliului Director al CPBR. Directorul olandez al Raiffeisen a fost până anul trecut vicepreşedinte al ARB. 

Consiliul Director al CPBR mai este format din Răsvan Radu (UniCredit Ţiriac Bank) - vicepreşedinte, Philippe Lhotte (BRD) - director şi Tomas Spurny (BCR) - trezorier.

Printre băncile fondatoare ale CPBR nu se numără şi CEC Bank, banca de stat care dă preşedintele ARB, în persoana lui Radu Graţian Gheţea. ARB are 39 de membri la nivelul sistemului bancar.

Consiliul va sprijini Asociaţia şi viceversa

Potrivit comunicatului, CPBR nu este o alternativă la ARB, ci este o organizaţie complementară acesteia care îşi propune să promoveze interesele membrilor săi în relaţia cu autorităţile, sindicatele şi alte insituţii "într-o manieră cât mai eficientă", şi că România este una dintre puţinele ţări în care nu există o organizaţie patronală a sistemului bancar.

"Deşi CPBR şi ARB vor colabora şi se vor susţine reciproc, noi, ca membri fondatori ai CPBR, credem că a devenit necesară înfiinţarea unei organizaţii patronale care să respecte toate criteriile universal acceptate în domeniu pentru a umple golurile existente la nivel de reprezentare patronală în sectorul bancar românesc", se mai arată în comunicat. Iar Steven van Groningen invită şi celelalte bănci să se alăture.

Potrivit reprezentanţilor CPBR, înfiinţarea acestei organizaţii va da dreptul băncilor membre să negocieze contractele colective de muncă la nivel de industrie.

"România, ca de altfel majoritatea țărilor europene, este o economie de piață de tip social. În astfel de sisteme de economie de piață socială, dupa cum este cunoscut deja, organizațiile patronale sunt parte a unui sistem de deliberare instituționalizată, împreună cu guvernul, sindicatele și autoritațile de reglementare. În cadrul negocierilor tripartite, așa-numiții "parteneri sociali" decid în privința problemelor specifice sectoriale (ex.: niveluri de preț, politici salariale, inițiative legislative, politici fiscale, politici privind pensiile etc.)", susţin cei de la CPBR în secţiunea de întrebări frecvente.

Printre priorităţile CPBR după înfiinţare se numără discuţiile despre problema creditelor neperformante, despre clauzele abuzive şi despre legea privind electorata.

ARB s-a implicat activ în modificarea legislaţiei care priveşte băncile. Cei de la ARB au reuşit să convingă guvernul, Parlamentul, BNR şi chiar FMI să modifice sau să susţină modificarea OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori, sau să amâne punerea în aplicare a unor părţi din noul Cod de procedură civilă.

În acest moment, un proiect pentru schimbarea legii 193/2000 privind clauzele abuzive, modificat după amendamentele ARB a trecut de Senat şi este în dezbatere la Camera Deputaţilor.

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO

OBIECTIV.INFO