Bancherii: Păstrarea dobânzii la conversia în lei a creditelor în valută va costa băncile 3 miliarde de euro

Bancherii spun că pierderile generate de conversia în lei a creditelor în valută sunt prea mari şi vor afecta solvabilitatea băncilor.
Mihai Banita - mie, 17 sept. 2014, 13:50
Bancherii: Păstrarea dobânzii la conversia în lei a creditelor în valută va costa băncile 3 miliarde de euro

Păstrarea dobânzii la conversia creditelor din valută în lei ar provoca pierderi 14,4 miliarde de lei, şi scăderea la 9,8% a solvabilităţii sistemului bancar, cu 7 puncte procentuale faţă de nivelul prezent, a declarat Florin Dănescu, preşedinte executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB). 

Oficialul ARB a făcut această declaraţie în Parlament, la dezbaterea în comisii a Proiectului de lege referitor la conversia în lei a creditelor contractate în valută. Potrivit proiectului de act normativ, se instituie dreptul consumatorului de a opta pentru convertirea creditului într-o monedă alternativă, fără comisioane, fără costuri adiţionale sau garanţii suplimentare.

Bancherii consideră că articolul care intezice băncilor să perceapă costuri suplimentare debitorilor pentru conversie ar putea fi interpretat ca o interdicţie impusă modificării nivelului dobânzii la momentul conversiei. Astfel, schimbarea unui credit din euro în lei s-ar putea face la nivelul dobânzii euro, mai mic în unele cazuri decât cel aferent creditelor în lei.

Bancherii au criticat şi un articol, aprobat de Senat, care dă dreptul consumatorilor să convertească creditele în orice valută. Dănescu susţine că această prevedere ar putea duce la abuzuri şi s-ar putea chiar întoarce împotriva debitorilor care s-ar putea lăsa influenţaţi de evoluţia temporară a unei monede în care să-şi convertească creditul. Preşedintele ARB spune că acest articol ar permite debitorilor să convertească împrumutul în monede precum lira turcească, monedă cu o evoluţie oscilantă. „Riscul valutar nu este eliminat deloc, ci naşte pericole potenţiale”, susţine Dănescu. De asemenea, o altă problemă este că în lege nu se stipulează de câte ori se poate face conversia creditului.

Potrivit notei de fundamentare, „proiectul urmăreşte protejarea consumatorilor care au credite într-o monedă străină de majorarea ratelor bancare, cauzată de fluctuaţiile ratelor de schimb valutar”. Românii care au luat credite în valută înainte de anii de criză au făcut-o la un curs de schimb mai bun decât cel din prezent, astfel că cei care câştigă în lei plătesc azi rate mai mari la bancă.

Proiectul vine să modifice Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 50 din 2010, şi este iniţiat de deputatul PSD de Vaslui Ana Birchall şi susţinut de alţi 130 de parlamentari, dintre care cei mai mulţi de la PSD şi PNL.

Te-ar mai putea interesa și
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea finaliza anul acesta și prima investiție în Miami. ...
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, ...
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti ...
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...