Băncile centrale îşi fac planuri de urgenţă pentru eventualitatea intrării SUA în default

Băncile centrale au început să-şi facă planuri de urgenţă pentru a păstra pieţele financiare funcţionale în cazul în care Statele Unite nu-şi vor putea achita la scadenţă datoriile, situaţie care va pune obligaţiunile folosite ca referinţă la nivel global în situaţia de default.
Economica.net - mar, 15 oct. 2013, 06:58
Băncile centrale îşi fac planuri de urgenţă pentru eventualitatea intrării SUA în default

Liderii băncilor centrale au discutat posibile măsuri de răspuns la întâlnirea anuală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), de la sfârşitul săptămânii trecute, au declarat două surse apropiate situaţiei pentru Bloomberg. Discuţiile au continuat şi după ce bancherii au părăsit reuniunea de la Washington.

„Doar pentru că în trecut a fost rezolvată întotdeauna, nu înseamnă că nu trebuie să facem plauri de urgenţă. (…) Mă aştept ca Banca Angliei să se pregătească. Mă aştept ca sectorul privat să facă acelaşi lucru, iar în alte ţări situaţia să fie similară”, a declarat Jon Cunliffe, care va prelua din noiembrie funcţia de viceguvernator pentru stabilitate financiară la Banca Angliei.

Răspunsul iniţial al băncilor centrale la o eventuală intrare a SUA în default ar fi asemănător cu acţiunile întreprinse după colapsul băncii americane Lehman Brothers în 2008. La momentul respectiv, băncile centrale s-aua angajat să asigure lichiditate suficientă, au redus cerinţele pentru garanţiile cerute la acordarea de finanţare şi au deschis linii de swap între ele pentru a-şi asigura un necesar suficient de monedă.

Datoriile SUA către creditori sunt, însă, de câteva zeci de ori mai mari decât cele ale Lehman la momentul falimentului.

„Banca are la dispoziţie o serie de instrumente prin care să se asigure că sistemul operează normal, că lichiditatea se menţine în condiţii normale în orice situaţie”, a declarat, vineri, guvernatorul Băncii Canadei, Stephen Poloz. Oficialul a refuzat să dea detalii.

Reprezentanţii băncilor centrale au avut oportunitatea de a discuta despre ameninţarea unui default chiar cu preşedintele Rezervei Federale a SUA (Fed), Ben Bernanke, în timpul unui prânz organizat de acesta pentru omologii săi sâmbătă, în contextul întâlnirilor de la FMI, notează Bloomberg.

Congresul american are tot mai puţin timp pentru a depăşi un impas politic care riscă să împingă SUA în situaţia de a nu-şi plăti datoriile dacă limita de împrumut a ţării nu este majorată la 17 octombrie.

Liderii democraţi şi republicani din Senat au continuat luni să lucreze la detaliile unui acord care ar împiedica intrarea ţării în default şi ar pune capăt unei opriri parţiale a activităţii statului federal, aflată deja în a 15-a zi. Un acord, care va necesita însă susţinerea membrilor legislativului american, ar putea fi anunţat chiar de marţi, notează Bloomberg.

O întâlnire prevăzută pentru luni după-amiază între preşedintele Barack Obama şi liderii din Congres privind un compromis bugetar a fost amânatâ, a transmis Casa Albă, fără a oferi o nouă dată.

Preşedinţia americană a lăsat să se înţeleagă că amânarea acestei reuniuni nu constituie un semn negativ, subliniind că a luat decizia „pentru a permite liderilor Senatului să continue să realizeze progrese importante către o soluţie în vederea ridicării plafonului datoriei şi redeschiderii administraţiei”.

Chiar înainte de acest anunţ, liderul majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, şi liderul minorităţii republicane, Mitch McConnell, şi-au declarat optimismul faţă de posibilitatea de a ajunge la o soluţie în ceea ce priveşte criza politică care paralizează Washingtonul de două săptămâni.

Te-ar mai putea interesa și
Uganda critică restricțiile de călătorie „nedrepte” impuse după apariția cazarilor de Ebola în țară. SUA, Canada și EAU au interzis accesul ugandezilor pe teritoriul lor
Uganda critică restricțiile de călătorie „nedrepte” impuse după apariția cazarilor de Ebola în țară. ...
Uganda, ţară care a avut un răspuns lăudat la nivel internaţional în faţa focarului de Ebola, cu doar 19 cazuri înregistrate, inclusiv două decese, de la izbucnirea epidemiei de febră......
Costurile de producție la centrala nucleară de la Kozlodui vor rămâne nemodificate în următorii doi-trei ani, spune directorul general Ivan Andreev
Costurile de producție la centrala nucleară de la Kozlodui vor rămâne nemodificate în următorii doi-trei ani, spune ...
Costul producerii electricităţii la centrala nucleară Kozlodui ar urma să rămână nemodificat în următorii doi-trei ...
Controale ANPC la peste 1.500 de operatori economici în perioada 8-12 iunie. Instituția a dat 1.061 de amenzi și 733 de avertismente
Controale ANPC la peste 1.500 de operatori economici în perioada 8-12 iunie. Instituția a dat 1.061 de amenzi și 733 de ...
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) anunță că a desfășurat în perioada 8–12 iunie 2026 ...
Nou parc fotovoltaic mare aproape de București. ENGIE urmează să ia autorizația pentru 170 MW în Dâmbovița
Nou parc fotovoltaic mare aproape de București. ENGIE urmează să ia autorizația pentru 170 MW în Dâmbovița
Francezii de la ENGIE, care au ca țintă 1.000 MW în regenerabil în anul 2030 în România , urmeză să primească autorizația ...