Băncile din zona euro au înăsprit accestul la creditare, pe fondul efectelor războiului din Iran (BCE)

Băncile din zona euro au înăsprit accesul la credite, în timp ce consumatorii au revizuit în creştere aşteptările inflaţioniste, pe fondul efectelor războiului din Iran, arată datele unui studiu publicat marţi de Banca Centrală Europeană (BCE), care ilustrează impactul timpuriu al creşterii preţurilor energiei, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 28 apr. 2026, 14:51
Băncile din zona euro au înăsprit accestul la creditare, pe fondul efectelor războiului din Iran (BCE)

Studiul BCE privind aşteptările consumatorilor din zona euro arată că aşteptările inflaţioniste pentru următorul an au urcat la 4% în martie, de la 2,5% luna precedentă, iar cele pentru următorii trei ani au urcat la 3%, de la 2,5%, ambele depăşind ţinta medie a BCE pe termen mediu, de 2%, scrie Agerpres.

De asemenea, studiul privind creditarea arată înăsprirea de către bănci criteriilor de aprobare a împrumuturilor în primul trimestru din acest an, iar tendinţa ar urma să continue în acest trimestru.

Analiştii se aşteaptă ca joi BCE să menţină nemodificate dobânzile, oficialii de la Frankfurt aşteptând mai multe date privind durata şi extinderea şocului energetic înainte de a lua o decizie, majorările fiind aşteptate începând din iunie.

Consiliul guvernatorilor BCE va ţine probabil cont de faptul că aşteptările inflaţioniste pentru următorii cinci ani au urcat la doar 2,4%, de la 2,3%. Şi băncile vin deja în ajutorul BCE, făcând creditele mai greu de obţinut, în special pentru firme, care se confruntă cu ca mai severă înăsprire a accesul la împrumuturi începând din trimestrul trei din 2023.

„Riscurile percepute la adresa perspectivelor economice şi toleranţa la risc mai scăzută a băncilor sunt principalii factori care au dus la înăsprirea criteriilor, instituţiile indicând că evoluţiile geopolitice şi din domeniul energiei au sporit presiunile”, se arată în studiul BCE.

„Unele bănci au raportat o înăsprire suplimentară legată de expunerea la companiile energetice şi la Orientul Mijlociu”, a precizat instituţia cu sediul la Frankfurt.

Studiile de săptămâna trecută arătau că economia globală, şi în special zone euro, se confruntă cu efecte semnificative de pe urma şocului energetic, fabricile fiind afectate de majorarea costurilor de producţie.

Te-ar mai putea interesa și
Apare o nouă televiziune în România. Cu ce vine nou
Apare o nouă televiziune în România. Cu ce vine nou
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a acordat, în ședința publică din data de 16 septembrie 2026, licența audiovizuală pentru Grupul Agrointeligența, în urma unui vot în......
Semnal de pe piața berii. Bergenbier și-a crescut cu 57% investițiile în proiecte de sustenabilitate într-un an dificil, cu afaceri în scădere
Semnal de pe piața berii. Bergenbier și-a crescut cu 57% investițiile în proiecte de sustenabilitate într-un an dificil, ...
Producătorul de bere Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, a alocat anul trecut peste 44% din ...
Dezastru pentru India. Producţia de orez, cea mai mare din ultimii 20 de ani
Dezastru pentru India. Producţia de orez, cea mai mare din ultimii 20 de ani
Producţia de orez a Indiei este aşteptată să scadă anul acesta pentru prima dată în ultimul deceniu, iar amploarea ...
Flavius Jakubowicz, consultant fiscal: Companiile nu fug de taxe, ci de frecvența schimbării lor
Flavius Jakubowicz, consultant fiscal: Companiile nu fug de taxe, ci de frecvența schimbării lor
„Impredictibilitatea apasă cel mai mult pe spatele antreprenorului (…). Companiile în general nu fug de taxe, ci de ...