Băsescu de Ziua Culturii Naţionale: Trebuie să investim în educaţie pentru o cultură de performanţă

Odată cu celebrarea pentru prima oară a Zilei Culturii Naţionale, preşedintele României, Traian Băsescu, apreciază că este nevoie de investiţii masive în educaţie pentru a avea în continuare o cultură "performantă", care să dea lumii elite în toate domeniile.
Economica.net - D, 15 ian. 2012, 12:00

România are un potenţial cultural extraordinar; este o ţară care a dat şi continuă să dea lumii elite în toate domeniile, fapt pentru care trebuie să investim în educaţie, pentru o cultură de performanţă. Cu toate că traversăm o perioadă dificilă economic, cultura trebuie să rămână o cale privilegiată de comunicare, o punte între cei care împărtăşesc dialogul, care respectă pluralismul, diversitatea tradiţiilor şi mai ales, care încurajează fidelitatea cetăţenilor faţă de naţiunea lor, pentru binele comun„, se arată în mesajul prezidenţial prilejuit de Ziua Culturii Naţionale.

Amintind că această zi celebrează şi aniversarea poetului Mihai Eminescu, preşedintele a susţinut că acesta reprezintă încă un model formator. „Mihai Eminescu a fost, prin clarviziunea şi patriotismul său vibrant, un spectator angajat al epocii sale şi prin aceasta el reprezintă un model pentru generaţia de astăzi, pentru tinerii în care a crezut şi cărora le-a insuflat idealurile înalte ale creaţiei sale: erudiţia, autenticitatea, dorinţa de a dezvolta cultura naţională printr-un dialog fecund cu marile culturi europene”, spune preşedintele.

Ziua Culturii Naţionale a fost instituită prin lege, la sfârşitul anului trecut. Ziua de 15 ianuarie a fost aleasă ca fiind ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Parc de distracții Nickelodeon și al treilea outlet: Planurile uriașe ale Liebrecht & Wood în România pentru următorii ani
Parc de distracții Nickelodeon și al treilea outlet: Planurile uriașe ale Liebrecht & Wood în România pentru următorii ...
Dezvoltatorul Liebrecht & wood, care a adus conceptul de outlet în România în urmă cu 18 ani, analizează extinderea în afara Bucureștiului cu un nou outlet. În plus, este primul dezvoltator......
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute de mii de euro în avans dacă vând RCA în rate
Decizie cu impact pentru șoferi la firma care vinde cel mai ieftin RCA din țară. Hellas Direct plătește brokerilor sute ...
Mișcare cu impact pentru șoferi făcută de Hellas Direct (HD), compania supravegheată din Cipru care practică cea mai ...
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, Sri Lanka şi India – Ionuţ Păun, City Grill INTERVIU
Schimbare structurală a pieţei muncii: circa 400 de străini lucrează în grupul City Grill. Cei mai mulţi sunt din Nepal, ...
"În prezent, în restaurantele şi hotelul care fac parte din City Grill Group lucrează aproximativ 400 de cetăţeni extracomunitari. ...
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la sfârşitul anului vom putea debloca exporturile
Alexandru Bociu (ANSVSA): Am dat termen 1 octombrie data în care începem să vaccinăm ovinele. Consider că până la ...
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârşitul anului, în condiţiile în care campania naţională ...