BEI acordă un împrumut de 30 milioane euro BCR Leasing

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a acordat BCR Leasing un împrumut de 30 milioane euro pentru finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM), a întreprinderilor cu capitalizare medie şi a entităţilor publice din România care implementează proiecte în industrie, servicii şi infrastructură, au anunţat, luni, reprezentanţi ai BCR.
Economica.net - lun, 21 iul. 2014, 10:18
BEI acordă un împrumut de 30 milioane euro BCR Leasing

Aceasta este a doua tranşă a unui credit de 75 milioane euro, aprobat de BEI ca urmare a folosirii primei părţi a creditului de 15 milioane euro, semnat la începutul acestui an.

‘Finanţarea proiectelor implementate de IMM şi companiile medii este un obiectiv cheie al politicii BEI în România deoarece sectorul IMM şi al companiilor medii reprezintă motorul dezvoltării, inovaţiei şi creării de noi locuri de muncă. În cadrul acestei cooperări cu BCR Leasing, un partener consacrat al instituţiei de finanţare, BEI dă asigurări că beneficiile acestei implicări, adică termenii favorabili al creditării, vor ajunge la beneficiarii finali’, arată Mihai Tănăsescu, vicepreşedintele BEI responsabilul pentru România, într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit celor două instituţii financiare, acest credit se aliniază priorităţii BEI de a sprijini IMM-urile din Europa. Creditul BEI va susţine investiţiile IMM legate de achiziţionarea, renovarea sau extinderea activelor corporale (altele decât terenuri), a cercetării şi dezvoltării şi a creării reţelelor de distribuţie pe piaţa internă şi pe alte pieţe din interiorul UE, acoperind nevoile de capital de lucru pe termen mediu şi lung pentru finanţarea ciclului lor comercial regulat.

Entităţile din sectorul public care implementează infrastructura la scară mică şi medie sau investiţiile sustenabile ale comunităţii vor fi eligibile pentru a fi susţinute cu scopul suportului pentru serviciile publice în domeniile transportului, energiei, reziduurilor, telecomunicaţiilor, apei, sănătăţii şi educaţiei ca şi a locuinţelor sociale.

Creditul BEI pentru BCR Leasing este acordat în cadrul unui Plan Comun IFI de acţiune pentru Dezvoltare în Europa Centrală şi de Sud-Est, care intensifică implicarea puternică a IFI în susţinerea continuării procesului de convergenţă, a accesului la finanţare al IMM, competitivitatea şi eficientizarea şi securitatea energetică.

Te-ar mai putea interesa și
Sorin Grindeanu, despre formarea unei majorități parlamentare: Nu sunt în situaţia de a prezenta preşedintelui 233 de voturi. PSD poate să răspundă în mod direct de 127 de voturi
Sorin Grindeanu, despre formarea unei majorități parlamentare: Nu sunt în situaţia de a prezenta preşedintelui 233 de ...
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a precizat luni că nu este în situaţia de a prezenta preşedintelui Nicuşor Dan o majoritate parlamentară care ar putea să susţină un viitor Guvern....
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Tronsonul Adjud – Bacău a fost dat în trafic. România a ajuns la 1.477 de kilometri de drumuri de mare viteză
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Tronsonul Adjud – Bacău a fost dat în trafic. România a ajuns la 1.477 de kilometri ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), transmite ...
Ce au descoperit medicii veterinari în Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină. S-au dat deja amenzi de 40.000 de lei. Controalele se extind în toată țara
Ce au descoperit medicii veterinari în Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină. S-au dat deja ...
Cei 100 de medici trimiși pentru a verifica situația din Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină ...
Şeful CNAS: Sistemul „e-Sănătatea mea” este pregătit şi funcţional. Lansarea se va face pas cu pas
Şeful CNAS: Sistemul „e-Sănătatea mea” este pregătit şi funcţional. Lansarea se va face pas cu pas
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), conf. dr. Horaţiu Moldovan, a anunţat luni, la Târgu ...