Biriş: Frauda nu este definită în legislaţie; avem o instituţie care luptă împotriva a ceva ce nu ştie nimeni ce e

Frauda nu este definită în legislaţia fiscală, iar Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) luptă împotriva a ceva ce nimeni nu ştie ce e, a declarat, miercuri, avocatul Gabriel Biriş, într-o conferinţă organizată de Organizaţia Patronală a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA).
Economica.net - mie, 11 apr. 2018, 18:09
Biriş: Frauda nu este definită în legislaţie; avem o instituţie care luptă împotriva a ceva ce nu ştie nimeni ce e

‘Ştiţi cu toţii, cunoaşteţi antifrauda. Ştiţi că frauda nu este definită în legislaţia fiscală. Avem o instituţie care lupta împotriva a ceva ce nu ştie nimeni ce e’, a spus Biriş.

El a vorbit şi despre bonurile de masă sau cele de vacanţă, precizând că în timp s-a limitat deductibilitatea lor.

‘Bonurile de masă, ca şi tichetele de vacanţă, au fost inventate de politic ca o supapă pentru a îndulci pilula amară a supraimpozitării muncii prin cotele progresive. Au fost populare pe vremea când erau deductibile şi neimpozabile, că era o modalitate să ne plătim angajaţii să le dăm o sumă net neimpozabilă care să fie deductibilă. Din această activitate, tipăritorii au făcut un puhoi de bani. În momentul în care au apărut constrângerile bugetare, au început ba să fie impozabile, ba să se limiteze deductibilitatea, iar avantajele fiscale s-au diminuat. Probabil că vor mai exista’, a precizat Biriş.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Vehiculele din România care au speriat Europa. Două din zece TIR-uri fac accident, de trei ori cât media: „Probabil că doar jumătate au RCA”
EXCLUSIV Vehiculele din România care au speriat Europa. Două din zece TIR-uri fac accident, de trei ori cât media: „Probabil ...
Vehiculele din România care au speriat Europa. Suntem una dintre țările cele mai dezvoltate din punctul de vedere al numărului firmelor de transport rutier de marfă, un lucru bun pentru......
Industria cărnii de pui își revine după scăderea din 2025. Cererea este puternică și intern, și la export
Industria cărnii de pui își revine după scăderea din 2025. Cererea este puternică și intern, și la export
Industria cărnii de pui ar putea reintra pe un trend ascendent după scăderile din 2025, arată un studiu realizat de Departamentul ...
Cărbunele românesc, nou succes: CE Oltenia a vândut din nou energie bandă cu livrare tot anul viitor, la preț mare. În doar o săptămână, a vândut 1,5% din consumul României pe un an
Cărbunele românesc, nou succes: CE Oltenia a vândut din nou energie bandă cu livrare tot anul viitor, la preț mare. ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune, a reușit să ...
Ilie Bolojan, bucuros de nominalizarea lui Siegfried Mureșan. „Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul României, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă”
Ilie Bolojan, bucuros de nominalizarea lui Siegfried Mureșan. „Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, ...