Bitcoin atinge un nivel record. Începe „Crypto Week”

Bitcoin a depășit pragul de 120.000 de dolari, tranzacționându-se la 122.500 de dolari în momentul redactării acestui articol. Interesant este însă că bitcoin nu a atins încă noi maxime istorice față de alte monede importante, cum ar fi euro, ceea ce indică faptul că deprecierea recentă a dolarului, precum și cererea de bitcoin, contribuie la această creștere.
Simon Peters - lun, 14 iul. 2025, 16:29
Bitcoin atinge un nivel record. Începe „Crypto Week”

Altcoin-urile au înregistrat, de asemenea, o creștere. Capitalizarea totală a pieței, excluzând bitcoin, a crescut cu 15% față de săptămâna trecută, cu 173 de miliarde de dolari, ajungând la 1,33 trilioane de dolari în total. Totuși, suntem încă departe de maximul istoric pentru acest prag, de 1,71 de trilioane de dolari, înregistrat ultima dată în noiembrie 2021, dar ne îndreptăm în direcția corectă.

În perspectiva acestei săptămâni, toate privirile vor fi îndreptate către SUA, în special către „Crypto Week”, săptămâna în care Comitetului pentru servicii financiare al Camerei Reprezentanților va lua in discuție trei legi – CLARITY Act, Anti-CBDC Surveillance State Act și GENIUS Act.

Evoluțiile în jurul acestor legi privind criptoactivele ar putea da un impuls suplimentar actualei creșteri. Așteptăm să vedem ce se va întâmpla.

De asemenea, săptămâna aceasta vom avea datele privind inflația – indicele prețurilor de consum (IPC) și indicele prețurilor de producție (IPP) din SUA – care ar putea provoca o oarecare volatilitate.

Cele mai importante evoluții

$PENGU a avut cea mai mare creștere săptămâna trecută, cu 90%, după ce Comisia de Active Mobiliare (SEC) din SUA a recunoscut oficial cererea Canary Capital pentru lansarea unui ETF de tip spot, stârnind un interes și mai mare pentru token și pentru ecosistemul Pudgy Penguins, pe lângă sentimentul optimist pe care îl observăm în prezent pe piața criptoactivelor în general.
Prețul minim pentru NFT-urile Pudgy Penguins, adică prețul cel mai mic la care poate fi cumpărat un NFT din colecție, a crescut cu 57% săptămâna trecută, ajungând în prezent la 14,87 ethereum, sau 45.008 dolari.

În mod similar, prețul minim al NFT-urilor Lil Pudgys a crescut cu 50%, ajungând în prezent la 1,74 ethereum sau 5.262 de dolari.

Află mai multe aici: https://www.etoro.com/discover/markets/cryptocurrencies/market-movers.

Știri care ne-au atras atenția

ETF-urile bitcoin de tip spot înregistrează al doilea cel mai mare aflux zilnic de la lansarea lor

ETF-urile bitcoin de tip spot din SUA au înregistrat joia trecută al doilea cel mai mare aflux zilnic, de 1,175 miliarde de dolari, indicând o cerere instituțională puternică pentru expunerea la bitcoin și contribuind la propulsarea prețului bitcoin la noi maxime istorice.

ETF-ul bitcoin de tip spot IBIT al BlackRock a depășit, de asemenea, pragul de 80 de miliarde de dolari AUM săptămâna trecută, devenind ETF-ul care a reușit acest lucru cel mai rapid, în 374 de zile, de aproximativ cinci ori mai repede decât recordul anterior deținut de $VOO.

Pe lângă ETF-urile bitcoin de tip spot, alte entități, precum companii publice și private care au adoptat strategii de trezorerie bitcoin, continuă să cumpere mai mult bitcoin.

Potrivit bitcointreasuries.net, cantitatea de bitcoin deținută în trezorerii a crescut cu 2,43% în ultimele 30 de zile. De asemenea, 265 de entități unice dețin acum bitcoin, față de 240, acum 30 de zile.

Ant Group se pregătește să adopte stablecoin-ul USDC pe platforma sa blockchain

Compania chineză de tehnologie financiară Ant Group, o filială a Alibaba, se pregătește să adopte USDC pe platforma sa blockchain odată ce stablecoin-ul va deveni legal în SUA, potrivit unor surse familiarizate cu subiectul.

Ant Group deține Alipay, cea mai mare platformă de plăți mobile din lume, care deservește peste 1,3 miliarde de utilizatori și 80 de milioane de comercianți și care, anul trecut, a procesat tranzacții în valoare de peste 1 trilion de dolari.

Colaborarea cu Circle face parte din ambițiile mai largi ale Ant Group de a introduce mai multe criptoactive reglementate pe blockchain-ul său, care stă la baza serviciilor sale de gestionare a trezoreriei și de plăți transfrontaliere.

USDC este în prezent al doilea stablecoin ca capitalizare de piață, cu 63,4 miliarde de dolari, reprezentând 24% din totalul de 260 de miliarde de dolari.

Simon Peters este analist pentru piața criptoactivelor la platforma de investiții eToro.

Despre eToro

eToro este o platformă socială de tranzacționare și investiții unde poți tranzacționa, poți face schimb de cunoștințe și poți învăța despre investiții. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. În prezent, eToro are peste 40 de milioane de utilizatori înregistrați din peste 75 de țări. Credem că schimbul de cunoștințe înseamnă putere și că putem avea mai mult succes împreună. Astfel, am creat o comunitate globală de investitori de succes concepută pentru a vă oferi instrumentele de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta cunoștințele și pentru a vă crește veniturile. Pe eToro, puteți tranzacționa o gamă variată de active tradiționale și inovatoare și puteți alege cum să investiți: puteți tranzacționa direct, puteți investi într-un portofoliu sau copia alți investitori.

 

Atenționare privind exonerarea de răspundere

Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare. eToro și Economica.net nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete.

Criptoactivele sunt instrumente volatile care pot fluctua foarte mult într-un interval de timp foarte scurt și, prin urmare, nu sunt potrivite pentru toți investitorii. În afară de tranzacționarea prin CFD, tranzacționarea criptomonedelor este nereglementată și, prin urmare, nu este supravegheată de niciun cadru de reglementare din UE. Capitalul dumneavoastră este în pericol.

 

Te-ar mai putea interesa și
„Litoralul pentru toţi” debutează pe 1 septembrie, cu tarife reduse cu până la 60%
„Litoralul pentru toţi” debutează pe 1 septembrie, cu tarife reduse cu până la 60%
Cea de-a 47-a ediţie a programului „Litoralul pentru toţi” se desfăşoară pe parcursul lunii septembrie, perioadă în care turiştii pot beneficia de tarife reduse cu până la 60% faţă de......
Rușii cumpără online tricouri și tablouri cu Trump și Putin
Rușii cumpără online tricouri și tablouri cu Trump și Putin
Giganţii ruşi de comerţ electronic WB şi Ozon au început să vândă pe platformele lor tricouri cu salutul dintre preşedinţii ...
Ucrainienii au recucerit trei localităţi din regiunea Doneţk
Ucrainienii au recucerit trei localităţi din regiunea Doneţk
Forţele armate ucrainene au anunţat duminică recucerirea a trei localităţi din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, ...
Cât câştigă un creator digital: firma Adelinei Pestriţu a avut o marjă de profit net de peste 52% la o cifră de afaceri de 1,7 milioane de lei în 2024
Cât câştigă un creator digital: firma Adelinei Pestriţu a avut o marjă de profit net de peste 52% la o cifră de afaceri ...
Adelina Pestriţu, unul dintre cei mai urmăriţi creatori digitali din România, deţine integral Space Media Production, ...