Brexit: liderii statelor UE vor participa la un summit extraordinar

Liderii statelor Uniunii Europene vor participa la un summit extraordinar privind Brexit-ul foarte probabil la jumătatea lunii noiembrie, atunci când ei speră să poată semna un acord privind 'divorţul' dintre Marea Britanie şi UE, au declarat luni diplomaţi şi oficiali europeni, potrivit Reuters.
Economica.net - lun, 10 sept. 2018, 16:15
Brexit: liderii statelor UE vor participa la un summit extraordinar

Marea Britanie urmează să părăsească UE pe 29 martie 2019, dar până în prezent nu există un acord cu Bruxelles-ul privind viitoarele relaţii, iar unii parlamentari britanici susţin ideea organizării unui nou referendum de tipul celui desfăşurat în iunie 2016, când o majoritate a electoratului britanic s-a pronunţat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

În contextul în care frontiera irlandeză încă este o problemă nesoluţionată în cadrul negocierilor dintre Londra şi blocul comunitar, miniştrii afacerilor europene din UE vor discuta marţea viitoare despre organizarea unui summit extraordinar întrucât ţările membre nu se mai aşteaptă la încheierea unui acord Londra-Bruxelles la Consiliul European de toamnă, din 18-19 octombrie.

Anterior în cursul zilei de luni, negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a estimat la o conferinţă în Slovenia că este realist ca un acord privind „divorţul” dintre Marea Britanie şi UE să fie încheiat în 6-8 săptămâni.

„Cred că dacă suntem realişti putem ajunge la un acord asupra primei etape a negocierilor, adică tratatul privind Brexit, în termen de şase sau opt săptămâni”, a spus Barnier.

Unii diplomaţi consideră că data de 13 noiembrie cea mai probabilă pentru summitul extraordinar al UE, în timp ce alţii sunt de părere că este prematur să fie avansată o dată a reuniunii la nivel înalt.

Mai mulţi oficiali UE susţin că un acord cu Londra încheiat în decembrie acest an sau chiar în luna ianuarie 2019 ar lăsa aproximativ suficient timp pentru a fi ratificat de parlamentele britanic şi din statele UE.

Scenariul cel mai improbabil, dar pe care unii diplomaţi europeni îl iau în calcul, este ca Marea Britanie să ceară prelungirea tratativelor cu UE după 29 martie 2019, data ieşirii efective a ţării din UE. O astfel de schimbare ar fi extrem de complicată pentru premierul britanic Theresa May, care se află sub o presiune puternică din partea unor membri ai Partidului Conservator pentru a respecta calendarul convenit.

Eventuala prelungire a negocierilor ar trebui convenită în unanimitate de celelalte 27 de state membre ale UE.

În orice caz, diplomaţii europeni susţin că o astfel de prelungire ar fi posibilă numai pentru câteva săptămâni, întrucât actualul Parlament European – care trebuie să semneze orice acord privind Brexit-ul – are programată ultima sa sesiune plenară în perioada 15-18 aprilie 2019.

În luna mai a anului viitor în ţările membre UE vor avea loc alegeri pentru desemnarea membrilor Parlamentului European pentru următorii cinci ani.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan, bucuros de nominalizarea lui Siegfried Mureșan. „Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul României, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă”
Ilie Bolojan, bucuros de nominalizarea lui Siegfried Mureșan. „Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a continua pe calea corectă: cu o guvernare......
ANPIS: Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani primesc în continuare alocaţia de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional
ANPIS: Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani primesc în continuare alocaţia de stat pentru copii, dacă urmează ...
Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocaţia de stat pentru copii, dacă urmează ...
Irlanda, țara cu mai multe bovine decât locuitori, a exportat acum doi ani carne de vită în valoare de 3,1 miliarde de euro
Irlanda, țara cu mai multe bovine decât locuitori, a exportat acum doi ani carne de vită în valoare de 3,1 miliarde de ...
Irlanda, unul dintre cei mai mari producători de carne de vită din Uniunea Europeană, are 6,5 milioane de bovine la o ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul de ajuns la aproape 187 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul de ajuns la aproape 187 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...