Britanicii de la Kingfisher continuă să piardă bani cu Brico Depot România, dar pierderile se atenuează

Kingfisher Plc, cel mai mare lanţ de magazine de bricolaj din Europa, care operează în România lanţul Brico Depot, a raportat pentru prima jumătate a anului vânzări şi profituri în creştere. În ţara noastră continuă însă să genereze pierderi, dar sunt pe un trend descendent. 
Economica.net - mar, 20 sept. 2016, 07:26
Britanicii de la Kingfisher continuă să piardă bani cu Brico Depot România, dar pierderile se atenuează

Kingfisher Plc, cel mai mare lanţ de magazine de bricolaj din Europa, continuă să piardă bani în România, la trei ani de la achiziţia celor 15 magazine Bricostore, pe care le-a rebranduit în Brico Depot. Cu toate acestea, cuantumul pierderilor este pe un trend descendent, se arată în raportul financiar al companiei aferent primelor şase luni ale acestui an (care se termină la 31 iulie). „Vânzările din România, Portugalia şi Germania (pieţe noi pentru Kingfisher n.red) s-au cifrat la 58 de milioane de lire sterline cu pierderi de 11 milioane de lire sterline incluzând perderile mai mici din România”, se arată în raportul financiar al companiei care, per total, a înregistrat creşteri atât la profit cât şi la vânzări.

În anul financiar 2015/2016 Brico Depot România a raportat pierderi din activităţile comerciale în valoare de 9 milioane de lire sterline, adică aproximativ jumătate din pierderea totală de 17 milioane de euro pe care Kingfisher a înregistrat-o în ţările în care au intrat recent.

Citeşte şi 

Kingfisher pierde cu Brico Depot în România: minus 9 milioane de lire sterline numai din activitatea comercială

Schimbare de strategie

În ţara noastră, compania britanică operează 15 magazine sub brandul Brico Depot şi avea, la 31 iulie, 851 de angajaţi şi o suprafaţă comercială de 114.000 de metri pătraţi.

În luna martie a acestui an, compania a anunţat o schimbare a conceptului magazinelor sale. Managementul din România a decis să revină la consumatori cu o nouă propunere: magazine mai prietenoase, mai familiare, cu servicii mai multe şi o oferta îmbunătăţită. „Am făcut unele greşeli pe care trebuia să le corectăm. Acum, adăugăm lucruri la conceptul iniţial. Am avut creşteri (ale vânzărilor n.red) de două cifre şi vom continua să creştem. La finele acestui an vom intra pe profit”,declara atunci  Christian Mazauric, directorul general Brico Depot România.

Citeşte şi 

Conceptul de depozit de bricolaj a eşuat în România. Kingfisher transformă magazinele Brico Depot pentru a fi mai prietenoase

Creştere de 8% a profitului

La nivel de grup, compania a înregistrat vânzări în valoare de 5,7 miliarde de lire sterline, cu 2,7% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, în timp ce profitul din operaţiunile comerciale s-a cifrat la 464 de milioane de lire sterline, cu 8,7% peste nivelul anului trecut.

În anul financiar 2015/2016, Kingfisher a avut vânzări de 10,3 miliarde de lire sterline, cu 2,6% mai mult faţă de anul anterior.

Kingfisher, al treilea mare lanţ de magazine de bricolaj din lume, după companiile americane Lowe şi Home Depot, are peste 1.134 de magazine în nouă state din Europa şi Asia. Principalele branduri ale Kingfisher sunt B&Q şi Screwfix în Marea Britanie şi Castorama şi Brico Depot în Franţa.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul a luat primii bani din încasările pentru taxele de trecere prin Strâmtoarea Ormuz
Iranul a luat primii bani din încasările pentru taxele de trecere prin Strâmtoarea Ormuz
Iran - Strâmtoarea Ormuz. Teheranul a obţinut primele încasări din taxa de trecere pe care a introdus-o pentru navele ce traversează Strâmtoarea Ormuz, a anunţat joi o înaltă oficialitate......
Adio Facebook,TikTok? Se lansează rețeaua de socializare creată în România: Cum vrea eYou să se bată cu giganții internetului; deja 50.000 de oameni pe lista de așteptare
Adio Facebook,TikTok? Se lansează rețeaua de socializare creată în România: Cum vrea eYou să se bată cu giganții ...
Doi antreprenori francezi, stabiliți în România, vor lansa săptămâna viitoare, la București, platforma de social media ...
Lege femicid. Anunţ oficial – Nicușor Dan a promulgat legea
Lege femicid. Anunţ oficial – Nicușor Dan a promulgat legea
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, joi, că a promulgat Legea pentru prevenirea şi combaterea femicidului, act normativ ...
Criză în România. Numărul insolvenţelor a crescut cu 14%, în primele trei luni din 2026 – date oficiale
Criză în România. Numărul insolvenţelor a crescut cu 14%, în primele trei luni din 2026 – date oficiale
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă în primele trei luni ...