Bursa a crescut uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj susţinut de câteva acţiuni

Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,17% în prima parte a şedinţei, în linie cu bursele vest-europene, într-o piaţă unde investitorii au continuat să vizeze doar câteva acţiuni de regulă lichide, iar lichiditatea a fost susţinută în principal de titlurile Romgaz, Transgaz şi Fondului Proprietatea.
Economica.net - vin, 10 ian. 2014, 12:52
Bursa a crescut uşor în prima parte a şedinţei, pe un rulaj susţinut de câteva acţiuni

La mijlocul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a fost pe plus cu 0,16%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a situat cu 0,21% peste nivelul de joi.

În acelaşi timp, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP) au plasat indicele BET-FI foarte aproape de închiderea şedinţei precedente.

Indicele extins BET-XT a avansat cu 0,17% în prima parte a şedinţei, iar indicele extins BET-BK a crescut cu 0,3%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Rulajul pieţei, de 12,52 milioane lei, a fost susţinut de acţiunile Romgaz (2,9 milioane lei), Transgaz (1,92 milioane lei) şi Fondul Proprietaeta (1,54 milioane lei).

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 0,9%.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...