Bursa de la Bucureşti a deschis şedinţa în creştere uşoară

Bursa de la Bucureşti era în creştere uşoară la începutul sesiunii de miercuri, într-o piaţă cu lichiditate în urcare, la 7,8 milioane lei (1,7 milioane euro), fiind susţinută de transferuri cu acţiunile OMV Petrom (SNP) şi Fondul Proprietatea (FP).
Economica.net - mie, 10 iul. 2013, 08:17
Bursa de la Bucureşti a deschis şedinţa în creştere uşoară

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, se plasa cu 0,24% peste nivelul de marţi, în timp ce indicele BET-NG, al acţiunilor companiilor din sectorul energetic, fluctua aproape de nivelul de la închiderea sesiunii precedente.

În acelaşi timp, indicele extins al Bursei, BET-XT, a urcat cu 0,23%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-ile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a avansat cu 0,18%, iar indicele BET-FI a crescut cu 0,27%. BET-FI include acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP).

Investitorii au realizat tranzacţii cu acţiuni de 7,8 milioane lei (1,7 milioane euro), cele mai mari tranzacţii fiind raportate pentru acţiunile OMV Petrom (5 milioane lei) şi Fondul Proprietatea (2,3 milioane lei).

Cel mai recent schimb cu titlurile OMV Petrom a fost perfectat la 0,424 lei, în creştere cu 0,74%, iar acţiunile FP urcau cu 0,47%, la 0,6405 lei.

Bursele europene au deschis miercuri în urcare, în aşteptarea minutei din şedinţa de politică monetară din luna iunie a Rezervei Federale a SUA, care ar putea oferi noi detalii privind intenţiile băncii centrale referitoare la programul de achiziţii de obligaţiuni.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...