BVB introduce, începând din 5 mai, faza de „tranzacţionare la închidere”

Bursa de Valori Bucureşti /BVB/ introduce, începând din data de 5 mai 2014, o nouă fază în programul de tranzacţionare, tranzacţionarea la închidere, se arată într-un comunicat al BVB transmis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 16 apr. 2014, 08:16
BVB introduce, începând din 5 mai, faza de

Tranzacţionarea la închidere este ultima stare a pieţei, urmează stării de Pre-închidere şi durează 10 minute. ‘În această stare a pieţei pot fi introduse ordine numai la preţul stabilit prin algoritmul de fixing. Prin implementarea mecanismului de tranzacţionare la închidere, investitorii vor beneficia de o perioadă distinctă pentru a introduce ordine la preţul stabilit prin algoritmul de fixing, în scopul de a îşi executa ordinele la preţul relevant înregistrat’, se precizează în comunicat.

În starea tranzacţionare la închidere, agenţii de bursă pot efectua următoarele operaţiuni: introducere, modificare şi reluare ordine de bursă, numai la preţul determinat prin algoritmul de fixing în starea închidere; anulare şi suspendare ordine de bursă.

‘Astfel, starea tranzacţionare la închidere se va aplica pentru acţiunile şi drepturile (locale şi internaţionale) tranzacţionate în piaţa reglementată la vedere şi va avea o durată de 10 minute’, se mai arată în comunicat.

Pe lângă introducerea fazei de tranzacţionarea la închidere, tot din 5 mai se reduce cu 15 minute starea de pre-deschidere şi se extinde, implicit, starea de tranzacţionare continuă, cu 15 minute. ‘Durata stării pre-deschidere aferentă acţiunilor, unităţilor de fond, drepturilor, titlurilor de stat, futures va fi redusă cu 15 minute şi va avea următorul interval orar 9,30 – 9,45. Astfel, starea tranzacţionare continuă aferentă acestora va fi extinsă cu 15 minute şi va începe la ora 9,45’, se subliniază în comunicat.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat, recent, modificările menţionate.

‘Avansăm cu privire la organizarea procesului de tranzacţionare prin introducerea de noi mecanisme şi soluţii. Unele dintre acestea au fost cu succes implementate de alte pieţe mai dezvoltate. Prin introducerea tranzacţionării la închidere, investitorii locali şi internaţionali vor avea oportunitatea să execute tranzacţii la preţuri stabile, în timp ce extinderea perioadei de Tranzacţionare continuă echivalează cu extinderea perioadei de formare a preţului. Această reformă, începută pe 3 ianuarie, va continua’, a declarat Ludwik Sobolewski, directorul general al BVB.

Te-ar mai putea interesa și
Trump condiționează promulgarea unei legi prin care se facilitează construcția de locuințe de adoptarea unei noi legi electorale
Trump condiționează promulgarea unei legi prin care se facilitează construcția de locuințe de adoptarea unei noi legi ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că va promulga o lege adoptată cu o zi înainte de Congres şi care facilitează construcţia unor noi locuinţe numai după ce Senatul va......
Datoria publică a României va ajunge la 63,4% din PIB în 2027 și la 90% în zece ani, se arată în Raportul de convergență al Comisiei Europene
Datoria publică a României va ajunge la 63,4% din PIB în 2027 și la 90% în zece ani, se arată în Raportul de convergență ...
Datoria publică a României este estimată la 61,6% din PIB în 2026, va urca la 63,4% din PIB în 2027 şi este proiectată ...
Obiectivul Bulgariei este de a reduce deficitul bugetar la 5,7% în 2026, a anunțat ministrul Finanțelor Galab Donev
Obiectivul Bulgariei este de a reduce deficitul bugetar la 5,7% în 2026, a anunțat ministrul Finanțelor Galab Donev
Bulgaria intenţionează să reducă deficitul bugetar la 5,7% din PIB anul acesta şi are ca obiectiv un deficit de 3% din ...
MP IFMA integrează Koppel AW Romania Ascensoare
MP IFMA integrează Koppel AW Romania Ascensoare
MP IFMA, compania din România a grupului european MP Lifts, anunță integrarea companiei Koppel AW Romania Ascensoare în ...