Caba Grup extinde proiectul mixt 102 The Adress şi dublează investiţia la 100 de milioane de euro

Dezvoltatorul imobiliar turc Caba Group, cunoscut pe piața locală pentru proiectul rezidențial high-end 102 The Address, va investi peste 100 de milioane de euro în dezvoltarea fazei a doua a proiectului – o clădire cu funcție mixtă rezidențial – office – comercial, în imediata vecinătate a ansamblului aflat în dezvoltare.
Economica.net - vin, 19 apr. 2019, 06:53
Caba Grup extinde proiectul mixt 102 The Adress şi dublează investiţia la 100 de milioane de euro

Caba Group a achiziționat un teren de 20.000 mp chiar lângă 102 The Address, mizând pe  conturarea noului pol de business Aviaţiei-Barbu Văcărescu-Floreasca și potenţialul de dezvoltare a zonei pe termen lung.

Cu o investiție estimată la cel puțin 100 de milioane de euro, acest proiect urmează să fie unul dintre cele mai ample de acest tip din România, incluzând o componentă rezidențială, spații de birouri și zone comerciale. Componenta rezidențială rămâne, însă, dominantă, cu atât mai mult cu cât cererea de unități locative în această zona este în creștere.

În momentul de față, prima etapă a proiectului se află în fază de execuție a etajului 4, urmând ca apartamentele să fie date în folosință la începutul anului 2020. Pentru a reda la scară 1:1 compartimentarea și atmosfera unui apartament din 102 The Address, dezvoltatorul a investit 500.000 de euro într-un showroom.

Proiectul 102 The Adress, aflat în portofoliul Premier Estate Management, aprimit rezervări pentru 150 de apartamente înmai puțin de un an de la lansare.

Caba Group se află într-un proces continuu de analiză a oportunităților de pe piață imobiliară din România, urmând să-și completeze în curând portofoliul și cu alte achiziții importante în zone strategice ale capitalei. 

Caba Group reprezintă un grup de companii reunite cu activitate în diverse domenii de business precum construcții și imobiliare, producție de energie electrică din surse regenerabile și turism. Activitatea de construcții a început încă din 1998 sub denumirea Caba și a constat în construcția de proiecte de infrastructură de mare anvergură și locuințe în Ankara și alte orașe majore din Turcia.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Prețul gazelor atinge niveluri șocante în România: aproape 500 de lei/MWh, cel mai mare nivel din iarna lui 2022 încoace
Prețul gazelor atinge niveluri șocante în România: aproape 500 de lei/MWh, cel mai mare nivel din iarna lui 2022 încoace
Prețul gazelor naturale tranzacționate pe piața spot din România a ajuns la cel mai mare nivel din aproape ultimii patru ani, și se apropie de 500 de lei/MWh....
Prima licitație de racordare la rețeaua electrică din istoria României: capacitatea oferită e destul de redusă, racordarea este posibilă în viitorul îndepărtat iar prețurile de plecare par mari – CIFRE
Prima licitație de racordare la rețeaua electrică din istoria României: capacitatea oferită e destul de redusă, racordarea ...
Transelectrica a publicat recent lista cu capacitatea oferită și cu prețurile de plecare la licitația pentru alocarea ...
Fiat pregătește concurenți pentru cuplul Dacia Bigster – Striker
Fiat pregătește concurenți pentru cuplul Dacia Bigster – Striker
Grupul Stellantis, din care face parte marca italiană Fiat, a prezentat la expoziția auto de la Paris un SUV compact declinat ...
Raul Filip, Altex: Anul acesta o să ne apropiem de afaceri 2 miliarde de euro cumulat. Avem un plan pe cinci ani pentru noi magazine Altex și Brico
Raul Filip, Altex: Anul acesta o să ne apropiem de afaceri 2 miliarde de euro cumulat. Avem un plan pe cinci ani pentru ...
Altex România continuă investițiile în extinderea rețelei Altex și BRICO, în ciuda scăderii pieței de electrocasnice ...