Câciu: Prima didactică şi prima acordată personalului nedidactic se vor acorda ca și anul trecut

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat că în luna octombrie personalul din sistemul de educaţie va primi ca şi anul trecut prima didactică, în valoare de 1.500 de lei, precum şi prima acordată personalului nedidactic, în sumă de 500 de lei, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 11 sept. 2024, 21:44
Câciu: Prima didactică şi prima acordată personalului nedidactic se vor acorda ca și anul trecut

„Pentru prima didactică, da, în luna octombrie, am semnat ordinul de ministru, aşteptăm luna septembrie, până la final, să ne vină listele cu beneficiari de la Ministerul Educaţiei. Prima didactică se va acorda în acelaşi cuantum ca şi anul trecut, 1.500 de lei, precum şi prima pentru personalul nedidactic în valoare de 500 de lei. La finalul lunii octombrie, beneficiarii din sistemul de educaţie vor primi aceste sume”, a declarat Adrian Câciu, miercuri seară, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, întrebat în acest sens, relatează Agerpres.

Totodată, acesta a explicat că „voucherele pentru energie” finanţate din fonduri UE nu vor mai fi acordate, răspunzând unei întrebări a presei.

„În ceea ce priveşte voucherele de energie, ele erau finanţate din exerciţiul financiar 2014-2020, a fost o modificare pe care am agreat-o cu Comisia Europeană, având în vedere situaţia din 2022 şi 2023. Pentru 2025 avem partea de ajutor de încălzire şi legislaţia pe care o gestionează Ministerul Energiei şi, respectiv, Ministerul Muncii, astfel încât persoanele vulnerabile să poată să aibă sprijin, acolo unde este nevoie, pentru a trece peste iarnă cu bine. Nu avem surse financiare din perspectivă europeană, pentru că nu pot să mă refer la alte surse de finanţare. V-am spus despre cele care deja există din bugetul de stat prin Ministerul Muncii şi prin Ministerul Energiei, pe fonduri europene la acest moment nu au fost discuţii cu privire la un astfel de tip de sprijin pentru exerciţiul 2021-2027 „, a mai declarat ministrul Adrian Câciu.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...