Noul iPhone 6 apare peste câteva zile. La ce preţuri s-ar putea vinde în România

Apple, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive electronice şi IT&C, anunţă pe 9 septembrie noile iPhone 6 cu preţuri între 750 şi 950 de euro, în funcţie de dimensiune. 
Economica.net - sâm, 30 aug. 2014, 08:20
Noul iPhone 6 apare peste câteva zile. La ce preţuri s-ar putea vinde în România

Cel puţin aşa anunţă TIM, cel mai mare operator de comunicaţii mobile din Italia,  în reţeaua de magazine.

Deşi tehnologia a evoluat foarte mult, Apple se pare sfidează şi menţine preţurile ridicate pe fondul numărului mare de fani ai brandului. Anul trecut iPhone 5S a ajuns la operatori la preţul de 750 de euro (preţ fără nici o subvenţie) pentru varianta cu o memorie de 16GB şi a fost comercializat cu abonamentele de top la preţuri care au început de la 199 euro (Vodafone RED 59 euro, incheiat pe o perioadă de 2 ani). Anul acesta ne-am putea aştepta ca preţul de pornire pe piaţă să fie la  299 de euro la operatori, iar terminalul ar putea ajunge oficial abia în a doua jumătate a lunii octombrie.

Deşi majoritatea operatorilor din Europa comercializau anul trecut iPhone 5 la preţul de  650 de euro, în România din cauza nivelului ridicat al taxelor terminalul a ajuns cu 100 de euro mai scump, ceea ce se va întâmpla probabil şi în acest an.

Astfel, modelul cu o dimensiune a ecranului de 4.7 inci ar putea avea preţul maxim de 850 de euro, iar cel cu un ecran de 5.5 inci va avea un preţ de maxim de 1.050 – 1.100 de euro.

La un nivel de 59 de euro al abonamentului în cazul Vodafone, iPhone 6 de 4.7 inci şi o memorie de 16 GB s-ar putea vinde cu 249 – 299 de euro, iar iPhone 6 cu o diagonală a ecranului de 5.5 inci va ajunge la un preţ cu abonament de 449 – 499 de euro.

În cazul Orange România, unde cel mai mare abonament este de 41 de euro, terminalul iPhone 6 de 4.7 inci şi cu un ecran de 4.7 inci ar putea ajunge la un preţ de 349 si 399 de euro, iar cel de 5.5 inci va ajunge probabil la un preţ de 549 – 599 de euro.

La Telekom Romania Mobil (Cosmote Romania) cel mai mare abonament de 45 de euro, iar noul iPhone 6 de 4.7 inci şi o memorie de 16 GB ar putea ajung la 379 de euro. Cel de 5.5 inci şi o memorie de 16 GB va ajunge cel mai probabil la 549 de euro.

Calculul a fost realizat lunând în calcul preţurile afişate de operatori anul trecut şi marimea abonamentelor de top din ofertă.

Noul iPhone 6 va veni cu un procesor A8 dual-core de 2 Ghz, o memorie internă ce poate ajunge până la 128 de GB, una RAM de 2GB, un ecran cu o rezoluţie de 960 x 1704 pixeli, o cameră dual flash de 8 megapixeli, iar conectivitatea la internet se va putea face prin intermediul 4G Plus la o viteză de până la 300 Mbps. 

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...