Ce a spus Geoană la DNA despre banii din campanie

În declaraţia dată procurorilor DNA, fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, a afirmat că deputatul Viorel Hrebenciuc şi preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, nu s-au ocupat de strângerea de fonduri pentru campania de la prezidenţialele din 2009, informează Mediafax.
Economica.net - J, 12 ian. 2012, 17:40

În dosarul omului de afaceri Ioan Niculae şi a vicepreşedintelui CJ Brăila, Bunea Stancu,apare şi o declaraţie pe care Mircea Geoană a dat-o procurorilor DNA în care acesta neagă că ar fi ştiut de implicarea lui Bunea Stancu şi a lui Viorel Hrebenciuc în colectarea de fonduri.

„Nu cunosc nimic în sensul celor întrebate şi arăt că nu intra în atribuţiile lor de partid să se ocupe de atragere şi strângere de resurse financiare pentru campania din anul 2009”, a precizat Geoană în faţa procurorilor.

În rechizitoriu, procurorii DNA spun că, în schimbul banilor daţi pentru campania lui Mircea Geoană, Ioan Niculae numea, prin intermediul lui Gheorghe Bunea Stancu, miniştri şi şefi la diverse instituţii.

Bunea Stancu a fost surprins în înregistrări telefonice şi ambientale, în 2009, în timp ce îi spunea lui Ioan Niculae că a pus în funcţii de conducere persoane la ANM, la RA-APPS sau la Rezervele de Stat şi că poate interveni la Mircea Geoană sau că are putere la miniştri ca Bazac ori Nica.

În dosarul privind trimiterea în judecată a preşedintelui grupului InterAgro, procurorii arată în rechizitoriu că a fost constituit un nou dosar, în care urmează să fie cercetate infracţiunile de folosire a influenţei sau a autorităţii politice, fals în înscrisuri şi spălare de bani, fapte comise de Gheorghe Teodorescu, de la INSOMAR, alături de Viorel Hrebenciu, Robert Negoiţă, dar şi oameni de afaceri precum Sebastian Ghiţă şi Emilian Dinescu.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Trump le-a transmis kurzilor că-i va ține minte că au păstrat armele trimise de SUA pentru participanții la protestele din Iran cau au avut loc în ianuarie
Trump le-a transmis kurzilor că-i va ține minte că au păstrat armele trimise de SUA pentru participanții la protestele ...
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat joi dezamăgit de grupările kurde, cărora le-a expediat arme pentru a le trimite mai departe participanţilor la revoltele care au avut loc în......
Un sfert dintre români consideră asigurările de viață drept o soluție pentru protecție și planificare financiară – sondaj UNSAR -IRES
Un sfert dintre români consideră asigurările de viață drept o soluție pentru protecție și planificare financiară ...
Ponderea românilor care și-ar plasa disponibilitățile financiare într-o asigurare de viață a crescut cu 7 puncte procentuale ...
Energia electrică va rămâne scumpă și în viitor. Nuclearelectrica, firma statului, a vândut cu 120 de euro/MWh energie cu livrare până la finalul lui 2027
Energia electrică va rămâne scumpă și în viitor. Nuclearelectrica, firma statului, a vândut cu 120 de euro/MWh energie ...
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, controlat de stat, a reușit să vândă energie electrică ...
Banca Mondială și-a înrăutățit prognoza privind avansul economiei globale în 2026. India va rămâne economia mare cu cea mai rapidă creştere din lume
Banca Mondială și-a înrăutățit prognoza privind avansul economiei globale în 2026. India va rămâne economia mare ...
Economia mondială ar urma să înregistreze anul acesta o creştere de 2,5%, faţă de un avans de 2,6% prognozat în ianuarie, ...