Ce spun bancherii despre legea care permite debitorilor să plăteasca rata în altă monedă

Reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor cred că Senatul s-a grăbit când a adoptat propunerea legislativă prin care clienţii băncilor pot plăti ratele în altă monedă decât cea în care a fust contractat împrumutul. Măsura "complică lucrurile şi nu aduce nimic bun"
Mihai Banita - J, 19 iun. 2014, 11:38
Ce spun bancherii despre legea care permite debitorilor să plăteasca rata în altă monedă

„Asociaţia Română a Băncilor a avut o poziţie destul de clară, pe care ne-o păstrăm şi acum şi credem că nu ar trebui să ne grăbim să aplicăm ceva înainte să se aplice directiva creditelor ipotecare” spune preşedintele ARB, Florin Dănescu, solicitat să comenteze în legătură cu adoptarea de către Senat a unei propuneri legislative prin care clienţii băncilor pot plăti ratele la credite în altă monedă decât cea în care a fost acordat.

Amintim că, ieri, Plenul Senatului a adoptat o propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 50/2010 privind contractele pentru consumatori, iniţiată de un numeros grup de deputaţi şi senatori PSD. Aceasta prevede includerea unor clauze în contractele de credit încheiate în monedă străină prin care se instituie dreptul consumatorului de a opta pentru convertirea creditului într-o monedă alternativă, fără comisioane, fără costuri adiţionale sau garanţii suplimentare, şi se stabileşte la cursul de schimb la care se efectuează conversia.

Dănescu a mai spus că, de asemenea, legiuitorul român , dincolo de faptul că se grăbeşte să aplice directiva care nu este încă în vigoare, a mai extins şi cadrul legii la creditele care se află în derulare. Or, spune, el, directiva spune clar că nu se aplică retroactiv. „Dar probabil că uneori mai facem nişte ajustări directivelor europene, lucru care complică lucrurile şi nu poate aduce nimic bun” a comentat oficialul ARB.

Mai mult, adaugă el, proiectul care a ajuns în Camera Deputaţilor prevede posibilitatea conversiei creditelor de toate tipurile, nu numai a celor ipotecare, aşa cum prevede directiva.

„Directiva vine în sensul protejării faţă de riscul valutar, dar, fiind vorba despre un domeniu extrem de complicat, dacă nu se evaluează cu atenţie fiecare mod de acţiune şi de legiferare, se poate ajunge la efecte nedorite. Avem un comportament diferit faţă de cel european” a mai spus oficialul ARB.
Întrebat ce efecte ar putea avea această lege, Dănescu a spus că băncile nu pot şti care vor fi influenţele la nivelul debitorilor şi ale afacerilor băncilor, din moment ce „nu ştim încă forma finală a directivei”.

Întrebat şi despre celălalt proiect care se referă la plata ratelor la credite la cursul din momentul acordării creditului care a trecut prin aprobare tacită de Senat, Dănescu a spus că, din informaţiile lui, acesta se află la nivelul comisiei, şi el nu ştie să fie fi fost adoptat, nici măcar tacit.

Te-ar mai putea interesa și
CONPET raportează pentru 2025 un profit net de aproape 53,7 milioane de lei, în creștere cu 21,3%
CONPET raportează pentru 2025 un profit net de aproape 53,7 milioane de lei, în creștere cu 21,3%
CONPET S.A. anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a realizat în anul 2025 o cifră de afaceri de 545,54 de milioane de lei, în creștere cu 2,2% față de......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 171 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi, iar rulajul total s-a cifrat ...
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană a publicat textul tratatului care defineşte statutul Gibraltarului după Brexit
Comisia Europeană (CE) a publicat joi textul juridic care dezvoltă acordul politic încheiat în iunie 2025 între Bruxelles, ...
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Viktor Orban cere o misiune europeană care să verifice starea conductei Drujba, prin care Ungaria importa petrol din Rusia
Premierul ungar Viktor Orban a cerut joi ca o misiune europeană, la care să participe de asemenea experţi ungari şi slovaci, ...