Ce ţintă are China pentru PIB din 2026

China va stabili probabil o ţintă oficială de expansiune a PIB-ului în 2026 între 4,5% şi 5%, a anunţat vineri publicaţia South China Morning Post (SCMP), ceea ce reflectă că nici chiar excedentul comercial record, de 1.200 miliarde de dolari, înregistrat anul trecut, nu poate proteja a doua economie mondială de încetinirea creşterii pe plan global, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 23 ian. 2026, 13:26
Ce ţintă are China pentru PIB din 2026

„Un astfel de obiectiv ar indica o toleranţă faţă de o încetinire moderată… în condiţiile în care Beijingul subliniază importanţa unei dezvoltări „de calitate ridicată””, susţin trei surse citate de ziarul din Hong Kong.

Consiliul de stat pentru informaţii, care gestionează solicitările media în numele Guvernului, nu a răspuns solicitărilor Reuters de a face comentarii.

Economia chineză de 19.000 miliarde de dolari a crescut cu 5% în 2025, în linie cu obiectivul autorităţilor de la Beijing, şi sfidând taxele vamale americane, menite să-i încetinească avansul. Dar analiştii avertizează că strategia Chinei de a majora exporturile în alte regiuni pentru a compensa consumul intern slab va fi dificil de susţinut, scrie Agerpres.

În pofida tensiunilor globale şi a disputelor comerciale cu partenerii majori, cum ar fi Statele Unite, creşterea comerţului Chinei în 2025 s-a menţinut la un nivel robust. Totuşi, exporturile către SUA au scăzut cu 20% anul trecut, în timp ce importurile au înregistrat un declin de 14,6%.

Exportatorii chinezi s-au concentrat către alte pieţe, pe fondul conflictului comercial cu Washingtonul, inclusiv Asia de Sud-Est, Africa, America Latină şi Europa. Exporturile către Germania au crescut cu 10,5% anul trecut, la 118,3 miliarde de dolari, în timp ce importurile din Germania au scăzut cu 2,1%, la 92,8 miliarde de dolari.

FMI se aşteaptă la o creştere a economiei mondiale de 3,3% anul acesta, în linie cu nivelul din 2025, înainte de a scădea cu un punct procentual în 2027, ceea ce înseamnă că exportatorii chinezi vor trebui probabil să accepte preţuri mai reduse dacă vor să susţină livrările record.

Analiştii avertizează că există riscul ca statul chinez să fie perceput ca o economie aflată în recesiune, chiar dacă cifrele oficiale privind creşterea PIB-ului continuă să le depăşească cu mult pe cele ale altor economii dezvoltate.

Economiştii intervievaţi săptămâna trecută de Reuters estimau o încetinire a creşterii la 4,5% în 2026 şi în 2027. FMI se aşteaptă la un avans de 4,5% anul acesta, după ce în decembrie previziona o expansiune de 4,2%.

Te-ar mai putea interesa și
Mai multe primării nu au bani de combustibil ca să treacă iarna, e nevoie de 300 mil.lei. Guvenul le permite să se împrumute de la Ministerul de Finanțe, cu dobândă redusă și perioadă de grație – proiect de OUG
Mai multe primării nu au bani de combustibil ca să treacă iarna, e nevoie de 300 mil.lei. Guvenul le permite să se împrumute ...
Suma totală pe care autoritățile locale nu o pot asigura din venituri proprii pentru a achiziționa combustibilul pentru încălzire în această iarnă se ridică la 300 de milioane de lei,......
UPDATE Cum se împart banii din rectificarea bugetară? Aproape 5 miliarde de lei vor fi distribuiți în special către Ministerul Sănătății și MAI
UPDATE Cum se împart banii din rectificarea bugetară? Aproape 5 miliarde de lei vor fi distribuiți în special către ...
Rectificarea bugetară de urgență va distribui ministerelor și altor instituții ale statului circa 5 miliarde de lei ...
Acționarii Nuclearelectrica au aprobat contractarea unui împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității 1 a CNE Cernavodă
Acționarii Nuclearelectrica au aprobat contractarea unui împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Unității ...
Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Societăţii Naţionale Nuclearelectrica a aprobat, joi, cu peste 99,8% ...
Nazare: Rectificarea bugetară ar urma să intre în ședința de Guvern de mâine. Ministerele au cerut 60 de miliarde de lei. Este o sumă foarte mare
Nazare: Rectificarea bugetară ar urma să intre în ședința de Guvern de mâine. Ministerele au cerut 60 de miliarde de ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a declarat că rectificarea bugetară ar urma să fie finalizată şi publicată ...