CE: Utilizatorii online nu vor mai fi discriminaţi pe motive de naţionalitate sau loc de reşedinţă

Comisia Europeană (CE) a anunţat, luni, că utilizatorii online nu vor mai fi discriminaţi pe motive de naţionalitate sau loc de reşedinţă, în condiţiile în care regulamentul Uniunii Europene (UE) privind geoblocarea, intrat în vigoare, va ridica restricţiile şi va facilita comerţul electronic, potrivit News.ro. 
Economica.net - lun, 03 dec. 2018, 16:16
CE: Utilizatorii online nu vor mai fi discriminaţi pe motive de naţionalitate sau loc de reşedinţă

„Aproape 40% din consumatorii din UE au încredere atunci când achiziţionează bunuri sau servicii prin internet de la vânzători situaţi într-o altă ţară a UE (Eurobarometru 397, 2015), în timp ce numai 19% din consumatori efectuează efectiv achiziţii online dintr-o altă ţară (date din 2015)”, se arată în comunicat.

Astfel, noile norme ale UE privind comerţul electronic vizează exploatarea acestei potenţiale cereri transfrontaliere semnificative şi crearea de noi oportunităţi pentru companii. Scopul este eliminarea obstacolelor nejustificate precum redirecţionarea către site-ul din ţara consumatorului sau cerinţa de a plăti cu un card de debit sau de credit dintr-o anumită ţară.

„Drept urmare, se va pune capăt discriminării online pe motive de naţionalitate sau loc de reşedinţă. Nu doar consumatorii vor avea de câştigat, ci şi companiile, printre beneficiile lor putând fi enumerate: asigurarea unui acces mai bun la produsele şi serviciile oferite online; crearea unui nivel sporit de certitudine pentru companii şi mai ales consolidarea încrederii consumatorilor; reducerea costurilor de tranzacţionare şi sarcina administrativă”, se arată în comunicatul citat de News.ro

CE a subliniat că ridicarea acestor restricţii marchează un pas important pentru consolidarea Pieţei Unice Digitale. Geoblocarea este o practică discriminatorie care împiedică accesarea unui magazin online găzduit într-un stat membru de către cetăţenii unui alt stat membru, în esenţă îngrădind accesul la anumite servicii sau produse, potrivit UE.

„Această practică este posibilă prin blocarea accesului la website-uri, refuzarea livrării sau aplicarea unor preţuri diferenţiate în funcţie de naţionalitate, ţară de reşedinţă sau locaţia consumatorului. Sectoarele cele mai afectate sunt electronice, electrocasnice şi hardware”, se arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
Constructorul turc Ozaltin a demarat lucrările pregătitoare pe lotul Miercurea Nirajului - Sărățeni din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț, potrivit celor mai recente imagini. Amintim că acest......
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, mai ales la apartamentele scumpe
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, ...
Cererea din piața imobiliară a scăzut cu până la 20% în acest an, iar cumpărătorii de apartamente scumpe au început ...
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor de personal, renegocierea contractului colectiv de muncă şi folosirea eficientă a atelierelor proprii
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi ...
Primăria Bucureşti anunţă, vineri seară, primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB”. Este ...
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, ...