Centrala pe gaze a Petrom de la Brazi rămâne oprită încă o lună, cel puțin. Care e motivul

Centrala electrică pe gaze în ciclu combinat a Petrom de la Brazi, de 860 MW, care a intrat în revizie la 1 martie, ar fi trebuit să fie repornită în data de 20 mai, dar momentul se amână cel puțin cu o lună.
Mihai Nicuţ - J, 25 mai 2023, 22:01
Centrala pe gaze a Petrom de la Brazi rămâne oprită încă o lună, cel puțin. Care e motivul

Potrivit datelor de la ENTSO-E, asociația operatorilor de transport și sistem din Europa, centrala Petrom de la Brazi ar urma să fie pornită începând cu data de 1 iulie.

Surse din piața de energie spun că un echipament a fost găsit defect și trebuie înlocuit. Ar fi vorba despre un palet al turbinei cu gaz, care trebuie schimbat și a a fost nevoie să fie comandat unul nou, ori echipamente de acest fel nu sunt pe stoc. Din acest motiv, sursele noastre spun că perioada de indisponibilitate ar putea fi de încă două, poate trei luni.

Am solicitat explicații din partea Petrom. Iată care a fost răspunsul companiei:

“Așa cum OMV Petrom a anunțat încă din data de 11 aprilie, perioada de revizie a centralei Brazi se va prelungi până la finalul lunii iunie. În acest interval, centrala este indisponibilă.

Revizia constă în inspecții tehnice, operațiuni de mentenanță și înlocuirea anumitor echipamente la turbina cu abur. O parte dintre aceste lucrări erau inițial planificate pentru anul trecut și au fost reprogramate, la solicitarea operatorului de sistem, pentru a reduce perioada de indisponibilitate totală a centralei Brazi în timpul reviziei din 2022.

Inspecția tehnică este necesară pentru a menține centrala la cei mai buni parametri de funcționare. Conform standardului de operare, astfel de opriri planificate au loc atunci când este atins un anumit număr de ore de funcționare”.

Din fericire, perioada în care centrala este oprită este caracterizată de o producție mare de energie din surse hidro, care se suprapune și pe un consum relativ mic, deci sistemul energetic național se poate descurca momentan și fără aportul acestei centrale.

Centrala electrică de la Brazi, cu o putere instalată totală de 860 MW, a produs anul trecut 5,01 TWh de energie electrică, în creștere cu 5% față de rezultatul anului 2021 și cea mai mare de când a fost pusă în funcțiune, în urmă cu 10 ani.

“Centrala electrică Brazi, care a sărbătorit 10 ani de activitate comercială în 2022, a generat o producție netă record de electricitate de 5,0 TWh comparativ cu 4,8 TWh in 2021, reprezentând 9% din producția de energie electrică a României, o contribuție foarte buna la securitatea în aprovizionarea cu energie electrică”, arată Petrom în raportul cu rezultatele pe anul 2022.

Centrala va produce mai puțin în acest an, estimează Petrom, din cauza unei revizii programate pentru această primăvară. “Producția totală netă de energie electrică este prognozată să fie mai mică față de 2022 (2022: 5,0 TWh) în contextul unei opriri planificate de o durată mai mare, de două luni și jumătate pentru întreaga capacitate, in perioada martie-mai. (2022: o lună pentru întreaga capacitate și o lună pentru jumătate din capacitate)”, arăta atunci compania.

Te-ar mai putea interesa și
M247 Global, furnizor de data center cu sediul în România, raportează venituri de peste 30 mil. euro şi vizează Africa în 2026
M247 Global, furnizor de data center cu sediul în România, raportează venituri de peste 30 mil. euro şi vizează Africa ...
M247 Europe, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de hosting, conectivitate și infrastructură data center din România, a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de peste 30 de......
Bomba ascunsă din factura de gaze: pe ofertele de acum, prețul care va fi plătit de populație după liberalizarea de la 1 aprilie crește și cu 20%
Bomba ascunsă din factura de gaze: pe ofertele de acum, prețul care va fi plătit de populație după liberalizarea de ...
De la 1 aprilie se va desființa plafonul de preț la gaze pentru populație, iar gazele se vor plăti la prețul pieței. ...
Premieră în asigurări. Allianz Țiriac preia Campion Broker, intermediar de top 10- Confirmare
Premieră în asigurări. Allianz Țiriac preia Campion Broker, intermediar de top 10- Confirmare
Allianz Țiriac anunță că a preluat Campion Broker, intermediar de top 10 deținut de Octavian Tatomirescu. Informația ...
Pensii speciale – Instanţa supremă atacă din nou la CCR legea de modificare a pensiilor magistraţilor
Pensii speciale – Instanţa supremă atacă din nou la CCR legea de modificare a pensiilor magistraţilor
Judecătorii de la Instanţa supremă au decis, vineri, sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu noul proiect ...