Certificate sanitare europene înainte de sezonul estival

Autorităţile europene intenţionează să introducă în serviciu, înaintea vacanţei de vară, a unui certificat sanitar, "paşaportul verde", pentru a facilita călătoriile în interiorul UE, a declarat duminică Thierry Breton, comisarul european pentru piaţa internă, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - D, 14 mart. 2021, 15:04
Certificate sanitare europene înainte de sezonul estival

Acest certificat, pentru care ar urma să fie prezentată miercuri o propunere finală, va conţine informaţii care „vor indica faptul că o persoană a fost vaccinată împotriva Covid-19, sau că s-a vindecat sau că a primit un rezultat negativ la test”, a precizat Thierry Breton într-o întâlnire cu presa.

„Va fi sub format electronic, sau pe hârtie”, pentru a respecta dorinţa celor care nu „doresc să îşi pună acest lucru pe smartphone-ul lor, acesta este dreptul lor”, a afirmat comisarul european. Echipat cu un cod QR, gratuit, acest certificat va fi în limba fiecărei ţări şi tradus în engleză, „va fi valabil în toate ţările Uniunii Europene”, a detaliat Breton.

„Lucrăm pentru ca acest lucru să fie gata înainte de luna iunie” a precizat Thierry Breton, apreciind că este primordial „să face totul pentru a proteja sezonul turistic”.

De asemenea, comisarul european a comentat şi anunţul făcut de grupul farmaceutic AstraZeneca, privind o nouă diminuare a livrărilor de vaccinuri anti- Covid-19 destinate Uniunii Europene, apreciind că această situaţie este „inacceptabilă pentru mine sau în orice caz de neînţeles”. Cu toate acestea, Breton s-a declarat încrezător cu privire la programul european de vaccinare. „Faptul că avem întârzieri în cazul AstraZeneca nu înseamnă că programul nostru de vaccinare pe primul trimestru va avea întârzieri”, a promis Thierry Breton.

Comisia Europeană ar urma să facă publică săptămâna viitoare propunerea finală privind certificatele verzi digitale, în contextul în care statele din sudul blocului, dependente în mare măsură de turism, speră ca astfel să poată relansa acest sector în sezonul estival din anul în curs

Te-ar mai putea interesa și
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Cererea de argint este aşteptată să scadă cu 5% în 2026, din cauza diminuării achiziţiilor de bijuterii şi a unui consum redus în sectorul celulelor pentru panourile fotovoltaice, domeniu......
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră a avut, însă, o contracţie de 1%, la nouă luni (INS)
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră ...
Economia Uniunii Europene şi cea a zonei euro au înregistrat creşteri modeste în trimestrul al treilea al acestui an, ...
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda - Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni ...
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Liderii sindicali ai Mercedes-Benz Group AG au transmis un avertisment ferm conducerii constructorului auto, declarând că ...