CEZ lucrează la prelungirea cu 80 de ani a duratei de viață a centralelor nucleare din Cehia

Cea mai mare companie energetică cehă, ČEZ, activă până acum câțiva ani și pe piața din România, a inițiat un proces de reglementare și tehnic pentru a permite operarea pe termen lung a Centralei Nuclearelectrice (CNE) Temelín, având ca țintă o durată totală de viață de 80 de ani.
Mihai Nicuţ - D, 19 iul. 2026, 11:32
CEZ lucrează la prelungirea cu 80 de ani a duratei de viață a centralelor nucleare din Cehia

Cele două reactoare ale centralei au fost puse în funcțiune în anii 2000 și 2002, astfel că prelungirea vizată înseamnă că ČEZ intenționează să le mențină în serviciu activ până în 2080 și 2082.

Din punct de vedere istoric, centralele nucleare au fost proiectate să funcționeze timp de 30 până la 40 de ani. Cu toate acestea, costurile mari de construcție și termenele lungi pentru noile proiecte au determinat operatorii să modernizeze infrastructura existentă, mai degrabă decât să construiască una nouă. Centrala Nucleară Dukovany, deținută tot de ČEZ, a trecut deja printr-o evaluare similară.

Planurile de modernizare de la Temelín includ înlocuirea turbogeneratoarelor, actualizarea sistemelor de control și instalarea de noi conducte pentru apa de răcire. Deși majoritatea echipamentelor pot fi înlocuite, unele elemente esențiale, cum ar fi cuvele de presiune ale reactoarelor și structurile de containment (anvelopa), nu pot fi schimbate.

Experții vor monitoriza continuu aceste componente prin teste nedistructive și analize de degradare a materialelor. De-a lungul duratei lor de funcționare, modernizările ample au crescut deja capacitatea unităților de la Temelín de la 1.962 de megawați la 2.172 de megawați fiecare.

„Planul de a opera Dukovany și Temelín timp de 80 de ani se bazează pe analize economice și tehnice amănunțite, la care am lucrat timp de mai mulți ani”, a declarat directorul general Daniel Beneš.

„Acesta implică, de asemenea, investiții majore și programe de modernizare. Ne îndreptăm în aceeași direcție ca alți operatori moderni de centrale nucleare din întreaga lume. Desigur, vom evalua în mod regulat starea tehnică a centralelor pe parcursul acestei perioade, precum și condițiile de siguranță și economice ale operării pe termen lung.”

SURSA 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...