Cezar Preda: Începând de astăzi, COALIŢIA trebuie să meargă pe SÂRMĂ

Protestele de stradă din Bucureşti obligă de azi înainte coaliţia aflată la putere "să meargă pe sârmă" în ceea ce priveşte strategia de comunicare cu cetăţenii. O spune la RFI deputatul PDL, Cezar Preda. El admite că partidul are probleme de comunicare şi subliniază că dacă acestea nu vor fi rezolvate, PDL "va plăti". Preda l-a criticat indirect şi pe preşedintele Băsescu.
Economica.net - lun, 16 ian. 2012, 09:46

„Situaţia te obligă, începând de astăzi, toată coaliţia de guvernare, prim-ministru, miniştri, să meargă pe sârmă în comportamentul acesta de comunicare, de deschidere faţă de cetăţeanul României, pentru că e clar că acest grad de suportabilitate este atins”, a declarat, luni, Cezar Preda pentru RFI.

Democrat-liberalul susţine că neîndreptarea erorilor de comunicare ale guvernului şi partidului va duce la costuri electorale pentru PDL.

„E clar că şi noi avem în comportamentul nostru, în comunicarea noastră, în gestionarea anumitor situaţii partea noastră de vină. Dacă nu o identificăm şi nu o dăm la o parte, vom continua aşa şi vom plăti!”, a avertizat liderul PDL Buzău.

Iar costurile nu sunt doar electorale pentru că deja oamenii ies în stradă.

„Orice derapaj, orice greşeală, orice pripire în ceea ce priveşte comunicarea şi comportamentul unui asemenea parcurs greu pentru o ţară duce la excitarea cetăţeanului care este supus acestei privaţiuni, acestor constrângeri. Şi atunci cetăţeanul caută o supapă prin care să-şi spună nemulţumirea şi profită de greşelile tale sau de momente cheie”, a remarcat Preda.

Fără a invoca numele preşedintelui Băsescu, Cezar Preda a apreciat că episodul disputei publice dintre Traian Băsescu şi Raed Arafat a dus la manifestarea nemulţumirii publicului.

„Arafat a fost un moment care a escaladat sau a accelerat exprimarea acestei nemulţumiri pentru că dumnealui este o persoană foarte respectată în România. Personalizarea polemicii a dus la ieşirea în stradă a oamenilor”, a spus Preda.

Te-ar mai putea interesa și
Lovitură de teatru. Decretrul prin care Nicușor Dan l-a nominalizat ca premier pe Siegfried Mureșan a fost atacat în instanță – Mediafax
Lovitură de teatru. Decretrul prin care Nicușor Dan l-a nominalizat ca premier pe Siegfried Mureșan a fost atacat în ...
Decretul prin care președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan candidat la funcția de prim-ministru a fost atacat în instanță. Acțiunea a fost înregistrată la Curtea de Apel......
Fermierii intră în panică. Grâul și porumbul românesc, printre cele mai ieftine din zonă
Fermierii intră în panică. Grâul și porumbul românesc, printre cele mai ieftine din zonă
Prețul mediu al grâului românesc de panificație este mai mare anul acesta față de anul trecut și acum doi ani însă ...
O nouă baterie de stocare de mare capacitate a fost pusă în funcțiune în România. 120 MWh în Alba, a danezilor de la Eurowind FOTO
O nouă baterie de stocare de mare capacitate a fost pusă în funcțiune în România. 120 MWh în Alba, a danezilor de ...
Grupul danez Eurowind, unul dintre pionierii regenerabilelor din Europa și investitor activ în România, unde a alocat ...
Parc de distracții Nickelodeon și al treilea outlet: Planurile uriașe ale Liebrecht & Wood în România pentru următorii ani
Parc de distracții Nickelodeon și al treilea outlet: Planurile uriașe ale Liebrecht & Wood în România pentru următorii ...
Dezvoltatorul Liebrecht & wood, care a adus conceptul de outlet în România în urmă cu 18 ani, analizează extinderea ...