CFA România: Leul se va deprecia, dobânzile vor creşte

Majoritatea membrilor CFA România estimează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, respectiv o majorare a ratelor de dobândă la împrumuturile în moneda naţională, reiese dintr-un sondaj al asociaţiei remis, duminică, AGERPRES.
Economica.net - D, 25 iun. 2017, 08:20
CFA România: Leul se va deprecia, dobânzile vor creşte

”Este de remarcat ca 73% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni. Astfel valorile mediane ale anticipaţiilor pentru orizontul de şase luni au consemnat un curs anticipat de 4.5650 (valoare în creştere cu 150 pips faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior), în timp ce pentru orizontul de 12 luni au consemnat un curs anticipat de 4.6000 (valoare similară cu cea înregistrată în exerciţiul anterior). Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iunie 2018-iunie 2017) a înregistrat o valoare mediană de 2,00% (valoare în creştere cu 0.35 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în exerciţiul anterior). Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (trei luni) cât şi pentru cele pe termen mediu (cinci ani), toţi participanţii la sondaj anticipând această evoluţie”, se arată în document.

Conform sursei citate, în luna mai 2017, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a crescut faţă de luna anterioară, la valoarea de 66,6 puncte, fiind cu 5,8 puncte mai mare decât valoarea consemnată în exerciţiul anterior.

”Majorarea s-a datorat în special evoluţiei ambelor componente ale sale. Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 83,8 puncte, maxim istoric, valoare în creştere cu 7,9 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 4,8 puncte până la valoarea de 57,9 puncte”, informează CFA România.

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către organizaţie în luna mai 2011 reprezentând un indicator prin care doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an.

Sondajul este realizat în ultima săptâmână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenelor CFA.

Indicatorul de încredere macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente – referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din ţară, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...