CFR Marfă a semnat un acord-cadru pe patru ani cu Cet Govora pentru transportul a 9 milioane de tone de cărbune

CFR Marfă a semnat un acord-cadru pe patru ani cu CET Govora pentru transportul unei cantităţi de circa 9 milioane de tone de cărbune energetic, acesta consolidând veniturile şi poziţia societăţii pe piaţa transporturilor feroviare de marfă, a anunţat, luni, compania de transport feroviar de marfă. 
Economica.net - lun, 06 nov. 2017, 14:47
CFR Marfă a semnat un acord-cadru pe patru ani cu Cet Govora pentru transportul a 9 milioane de tone de cărbune

CFR Marfă a semnat în data de 1 noiembrie 2017 un acord – cadru pe patru ani cu SC CET Govora SA, pentru transportul a circa 9 milioane de tone cărbune energetic de la depozitele Alunu şi Berbeşti până pe estacadele de descărcare aparţinând CET Govora. Transportul a fost câştigat în urma unei licitaţii deschise organizată în data de 6 octombrie 2017, la care au participat şi alţi operatori de transport feroviar de marfă’, se arată într-un comunicat al societăţii. remis AGERPRES.

În primele 9 luni ale acestui an, CFR Marfă şi-a crescut volumul de mărfuri transportate cu 14,4% faţă de primele 9 luni 2016 şi a înregistrat creşterea cu 10% a veniturilor din transport, reuşind să diminueze pierderile cu 20,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016.

În semestrul I 2017 societatea a avut o cotă de piaţă de 49,5%.

CFR Marfă a transportat în anul 2016 circa 83% din cărbunele transportat pe calea ferată şi deţine astfel un rol strategic în asigurarea cărbunelui necesar funcţionării sistemului energetic naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – Reuters
Breșă de securitate la Uber: Datele șoferilor au fost compromise printr-un furnizor de inteligență artificială – ...
Un furnizor al Uber a informat compania că datele sale de autentificare au fost compromise și folosite pentru a accesa contul companiei de ride-hailing. Conform Reuters, Uber a confirmat ulterior......
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Se re-împarte lumea? Viitoarea întâlnire fără precedent Trump-Xi-Putin, confirmată de Casa Albă
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între preşedinţii american Donald Trump, chinez Xi ...
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang şi de restricţiile SUA asupra Nvidia
Proiecte de inteligenţă artificială de peste 3 miliarde de dolari din China, ameninţate de plecarea lui Jensen Huang ...
Proiecte chineze de infrastructură pentru inteligenţă artificială, în valoare de peste 3 miliarde de dolari, depind ...
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
Ministerul Finanțelor anunță că România a obținut, în data de 13 noiembrie a.c., o nouă soluție favorabilă și ...