CFR SA: 33 de trenuri din 75 vor staţiona în această noapte până la schimbarea orei

Transportul feroviar se aliniază la programul de vară în noaptea de 26 spre 27 martie, iar dintre cele 75 de trenuri de călători (de stat şi private) înscrise în circulaţie, 33 vor staţiona până la schimbarea orei, în timp ce 42 de garnituri îşi vor modifica ora în parcurs, a anunţat, sâmbătă, Compania Naţională de Căi Ferate 'CFR' SA.
Economica.net - S, 26 mart. 2016, 17:35
CFR SA: 33 de trenuri din 75 vor staţiona în această noapte până la schimbarea orei

„Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 26/27 martie a.c. la ora 3,00, care va deveni ora 4,00. După ora 4,00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Garniturile aflate în circulaţie după ora 3,00, care devine ora 4,00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul când orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4,00 – 5,00, trenurile vor pleca în ordinea rangului”, menţionează compania feroviară.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi de duminică, 27 martie 2016, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.

În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene. Astfel, în ultima duminică a lunii martie, 27 martie, ora 3,00 devine ora 4,00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (30).

Ora oficială de vară, ora Europei Orientale la care trece ţara noastră în noaptea de sâmbătă spre duminică, 26 spre 27 martie 2016, a fost introdusă, în România, pentru prima dată în 1932.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Am parcurs cel mai recent raport interimar al OECD, sugestiv intitulat Weathering Successive Shocks. Dincolo de prognozele privind creșterea economică sau inflația, documentul descrie ceva mai......
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. Europa este ţinta unui război hibrid
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. ...
Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ţinta unui război hibrid care cuprinde atacuri ...
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii de rezervare înapoi dacă nu-ți place casa
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii ...
Dezvoltatorul de locuințe Impact Developer & Contractor vine cu o premieră pe piața imobiliară. Similar testelor cu mașinile, ...
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei M7
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei ...
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou ...