CGMB va decide marți cu privire la creșterea capitalurilor sociale ale companiilor Eco Igienizare și Ciclop. Banii vor merge în finanțarea activității curente și investiții

Capitalul social al Companiei Municipale Eco Igienizare urmează să fie majorat cu 50 de milioane de lei, iar cel al Service Ciclop SA cu aproximativ 30 de milioane de lei, conform unor proiecte de hotărâre care vor fi dezbătute în şedinţa de marţi a Consiliului General al Capitalei, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 26 sept. 2025, 17:35
CGMB va decide marți cu privire la creșterea capitalurilor sociale ale companiilor Eco Igienizare și Ciclop. Banii vor merge în finanțarea activității curente și investiții

Astfel, capitalul social al companiei Eco Igienizare urmează să fie majorat prin emiterea a 5 milioane de acţiuni noi, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, ajungând la valoare totală de 60,7 milioane de lei.

Comunele Chiajna şi Snagov vor deţine acţiuni în valoare de 340 de lei fiecare, restul acţiunilor fiind deţinute de Municipiul Bucureşti, prin Consiliul General.

Conform referatului de aprobare, pe 16 septembrie, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor companiei a aprobat majorarea capitalului social subscris şi vărsat cu suma de 50 de milioane de lei, prin aportul în numerar al acţionarului majoritar, Municipiul Bucureşti.

Studiul pentru aplicarea testului investitorului privat prudent a concluzionat ca intervenţia nu constituie ajutor de stat.

Într-o adresă transmisă municipalităţii de către directorul general al companiei, Marian Preda, se menţionează că majorarea propusă este fundamentată pe necesitatea asigurării resurselor financiare în vederea desfăşurării activităţii curente şi realizării proiectelor de dezvoltare.

Potrivit documentaţiei ataşate, veniturile societăţii au crescut cu 6,71% în 2024 comparativ cu 2023.

Se estimează că societatea va evolua la un profit de 295.000 de lei în 2025 şi va ajunge la un profit net de 9.783.000 de lei în 2029.

„Ritmul de creştere a veniturilor se stabilizează în perioada 2027 – 2029, ca rezultat al unei posibile maturizări a pieţei. (…) Automatizarea şi optimizarea serviciilor DDD, ca urmare a investiţiei suplimentare de 50.000.000 lei, contribuie la susţinerea marjelor de profit prognozat”, se explică în document.

Conform celui de-al doilea proiect, urmează să fie majorat şi capitalul social al Service Ciclop SA, prin emiterea a 2.999.879 de acţiuni noi, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare.

Drept urmare, capitalul social al Service Ciclop va fi în valoare de 41.117.690 de lei.

Municipiul Bucureşti, prin CGMB, deţine marea majoritate a acţiunilor, în condiţiile în care Compania Municipală Energetica Servicii deţine o singură acţiune la această societate.

Potrivit referatului de aprobare, testul investitorului privat prudent a reliefat că majorarea capitalului social nu reprezintă un ajutor de stat.

O capitalizare a societăţii cu 29,9 milioane de lei este necesară în vederea asigurării resurselor financiare pentru desfăşurarea activităţii curente şi realizarea proiectelor de dezvoltare a societăţii, se arată în document.

Suma urmează să fie utilizată pentru termo-hidroizolarea clădirilor (11 milioane de lei), introducerea serviciului de tractare şi furnizare auto la schimb (1,2 milioane de lei), revizuirea grilei salariale şi motivarea performanţei, construirea a două spălătorii auto (1,2 milioane de lei), achiziţia a cinci autoturisme pentru clienţi (600.000 de lei), achiziţia a două vehicule pentru tractări (700.000 de lei), sisteme fotovoltaice (3 milioane de lei), asfaltare şi amenajare curte (1 milion de lei), amenajarea spaţiilor interioare (1 milion de lei).

Te-ar mai putea interesa și
BCR Seed Starter investește 500.000 de euro în Licenseware, companie românească care dezvoltă o platformă globală pentru managementul inteligent al licențelor software
BCR Seed Starter investește 500.000 de euro în Licenseware, companie românească care dezvoltă o platformă globală ...
BCR Seed Starter, primul fond de investiții de capital de risc corporativ (CVC) al unei bănci în România, anunță o investiție de 500.000 de euro în Licenseware, o companie românească de......
Clujenii de la Promelek XXI au încheiat 2025 cu afaceri de 45 de milioane de euro
Clujenii de la Promelek XXI au încheiat 2025 cu afaceri de 45 de milioane de euro
Promelek XXI, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de echipamente electrice și parte a grupului spaniol Elektra, ...
Eşecul unui gigant care s-a oprit la graniţa Ungariei cu România – Tesco se pregăteşte pentru marele exit din Europa Centrală şi de Est, după ce planul pentru construirea unui imperiu în regiune pare a fi un fiasco
Eşecul unui gigant care s-a oprit la graniţa Ungariei cu România – Tesco se pregăteşte pentru marele exit din ...
Tesco analizează posibilitatea vânzării operaţiunilor sale din Europa Centrală şi de Est, o mişcare care ar pune capăt ...
ANAF trimite Antifrauda după aceste persoane fizice. Se verifică situațiile fiscale pentru impozit 70% din veniturile nejustificate
ANAF trimite Antifrauda după aceste persoane fizice. Se verifică situațiile fiscale pentru impozit 70% din veniturile ...
Antifrauda ANAF primește noi atribuții și va avea posibilitatea să verifice situațiile fiscale personale ale celor care ...