China schimbă istoria rutelor comerciale cu o manevră „Marco Polo”. Compania Sea Legend lansează prima legătură regulată de transport de containere spre Europa prin Arctica

Un armator chinez urmează să lanseze sâmbătă şi până în octombrie o primă legătură regulată de transport de containere spre Europa prin Arctica, în pofida îngrijorărilor legate de impactul unui trafic comercial crescut asupra topirii gheţii, relatează AFP.
AGERPRES - vin, 14 aug. 2026, 16:15
China schimbă istoria rutelor comerciale cu o manevră

Compania Sea Legend a efectuat deja în 2025 o primă cursă maritimă directă cu port-container între China şi Europa prin Ruta Maritimă de Nord (NSR), de-a lungul coastelor ruseşti, scrie Agerpres.

Nava plecase atunci din portul chinezesc Ningbo (est) şi ajunsese în portul englez Felixstowe (sud-est) în 20 de zile, potrivit companiei, ceea ce reprezintă aproximativ jumătate din timpul necesar pentru a parcurge traseul spre sud prin Oceanul Indian, Canalul Suez şi Marea Mediterană.

Sea Legend intenţionează să devină prima companie care va opera timp de şapte săptămâni şi până pe 3 octombrie un serviciu regulat de transport de containere spre Europa, cu plecare în fiecare sâmbătă.

Nava sa „Dubai Tower” va pleca din Ningbo în direcţia Felixstowe în noaptea de sâmbătă spre duminică, a declarat un angajat al portului Ningbo-Zhoushan, vineri pentru AFP.

Fereastra reţinută „corespunde în general perioadei în care sperăm că navele pot să parcurgă traseul fără ajutorul spărgătoarelor de gheaţă”, explică într-o notă Niels Rasmussen, analist şef la asociaţia maritimă Bimco.

Alte companii de transport maritim au tranzitat deja prin Arctica, prima traversare de acest fel fiind realizată în 2018 de către daneza Maersk.

Această rută suscită mult interes, iar NSR a înregistrat un număr record de 23 de traversări în 2025 (faţă de 15 în anul precedent), potrivit unei analize realizate de asiguratorul Allianz Commercial, publicată în iunie.

Însă alte companii, precum CMA CGM şi Hapag-Lloyd, cu sediul în Franţa şi, respectiv, în Germania, au semnat un angajament de a evita rutele arctice, inclusiv Ruta Maritimă de Nord (NSR).

„Creşterea traficului maritim pe rutele arctice prezintă un risc considerabil şi ar putea avea consecinţe devastatoare asupra mediului”, avertizează pe site-ul său ONG-ul Ocean Conservancy, la originea acestei iniţiative de angajament din partea armatorilor şi a marilor branduri.

Cu toate acestea, mai mulţi analişti susţin că Arctica ar urma să devină o cale de tranzit strategică, în special pentru China, care şi-a exprimat în 2018 ambiţiile privind un „drum polar al mătăsii”.

Deocamdată, navele Sea Legend ar urma să transporte mai puţin de 0,5% din volumul săptămânal de containere dinspre Asia de Est şi de Sud-Est către Europa de Nord, precizează Niels Rasmussen.

Având în vedere durata de câteva săptămâni a acestui serviciu, „acesta reprezintă mai puţin de 0,1% din volumul anual de containere transportabile între aceste două regiuni”, adaugă el.

Sursă foto – ROSATOM

Te-ar mai putea interesa și
Miliardele îngropate în subsolul României ies la suprafaţă. Mina de grafit de la Baia de Fier va fi redeschisă – Ce este grafenul, resursa minune, şi de ce este important pentru România
Miliardele îngropate în subsolul României ies la suprafaţă. Mina de grafit de la Baia de Fier va fi redeschisă – ...
Activitatea în arealul minei Baia de Fier din judeţul Gorj, unde există două perimetre cu rezervă omologată pentru grafit la Catalinu şi Ungurelaşu, va fi reluată, potrivit unui hotărâri......
Fonduri de 150 de milioane de euro, bani europeni de la Ministerul Energiei, pentru instalarea de baterii stand-alone. S-a publicat ghidul solicitantului
Fonduri de 150 de milioane de euro, bani europeni de la Ministerul Energiei, pentru instalarea de baterii stand-alone. S-a ...
Ministerul Energiei a publicat azi ghidul solicitantului pentru finanțarea instalării de baterii stand-alone cu bani din ...
Uber și Pony.ai vor să lanseze peste 2.000 de robotaxiuri în Europa. Extinderea a început cu Zagreb
Uber și Pony.ai vor să lanseze peste 2.000 de robotaxiuri în Europa. Extinderea a început cu Zagreb
Uber și compania chineză Pony.ai își extind parteneriatul pentru mobilitate autonomă și intenționează să lanseze ...
România, în topul ţărilor din UE cu cele mai mari reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Ce s-a întâmplat în Uniunea Europeană – date Eurostat
România, în topul ţărilor din UE cu cele mai mari reduceri ale emisiilor de gaze cu efect de seră. Ce s-a întâmplat ...
Emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) generate de activităţile economice din Uniunea Europeană s-au situat, în primul ...