Chinezii de la Anta Sports iau o felie mare din Puma de la miliardarii francezi Pinault şi devin cel mai mare acţional al companiei germane

Grupul chinez Anta Sports a anunţat marţi că a ajuns la un acord cu Groupe Artémis, compania de investiţii a familiei franceze Pinault, pentru achiziţionarea unei participaţii de 29,06% în Puma, devenind cel mai mare acţionar al firmei germane de echipamente sportive, transmit DPA şi Reuters.
AGERPRES - mar, 27 ian. 2026, 10:25
Chinezii de la Anta Sports iau o felie mare din Puma de la miliardarii francezi Pinault şi devin cel mai mare acţional al companiei germane

Anta Sports Group a precizat că participaţia este evaluată la 1,5 miliarde de euro (1,78 miliarde de dolari) în numerar, scrie Agerpres.

Tranzacţia ar urma să sprijine Puma în vederea majorării vânzărilor sale în China, o piaţă importantă, în condiţiile în care Anta îşi extinde achiziţiile. În plus, tranzacţia va ajuta Anta să devină o afacere globală.

Compania listată la Bursa de la Hong Kong va plăti 35 euro pe acţiune în numerar, o primă de 62% faţă de valoarea titlurilor Puma, de 21,63 euro, la închiderea şedinţei bursiere de luni, când au înregistrat un avans de aproape 17%. Marţi, acţiunile Anta au urcat cu 1,3%, după ce dimineaţă înregistraseră o expansiune de 3,4%.

Tranzacţia ar urma să se finalizeze până la finalul acestui an, în funcţie de obţinerea aprobărilor autorităţilor de reglementare.

De asemenea, Anta Sports a indicat că va evalua cu atenţie oportunităţile pentru a spori parteneriatul cu Groupe Artémis, dar a dat asigurări că, deocamdată, nu intenţionează să facă o ofertă pentru a prelua Puma.

Puma, care are sediul în sudul Germaniei, a anunţat în octombrie că va renunţa la aproximativ 900 de angajaţi din sectorul administrativ, până la finalul lui 2026, pe fondul rezultatelor financiare dezamăgitoare.

Tranzacţia ar urma să sprijine performanţele Puma, afectată de concurenţa din partea unor noi mărci, cum ar fi New Balance şi Hoka, şi după ce a pierdut teren în faţa rivalelor Nike şi Adidas. Anta deţine Fila, Jack Wolfskin, Kolon Sport şi Mai Active. Este de asemenea cel mai mare acţionar al Amer Sports, care include Salomon, Wilson, Peak Performance şi Atomic.

Te-ar mai putea interesa și
Africa va lansa prima agenţie de rating de pe continent
Africa va lansa prima agenţie de rating de pe continent
Uniunea Africană va lansa, miercuri, prima agenţie de rating de pe continent, în ideea de a oferi o alternativă la cele "trei mari" agenţii globale de rating (S&P Global Ratings, Moody's şi......
Porsche vrea să vândă mai puţine automobile, dar mai scumpe
Porsche vrea să vândă mai puţine automobile, dar mai scumpe
Într-un moment în care traversează o criză fără precedent, producătorul german de maşini de lux Porsche a anunţat ...
“Dacă distibuitorii de energie nu vor reuși să atragă investiții în rețele, vor fi blocaje majore” – Cristina Păun, ACUE. Care vor fi pierderile și riscurile anticipate
“Dacă distibuitorii de energie nu vor reuși să atragă investiții în rețele, vor fi blocaje majore” – Cristina ...
România riscă blocaje majore în sectorul energetic din cauza unui deficit masiv de investiții în rețelele de distribuție, ...
Sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan la Legea pentru utilizarea plajelor de la Marea Neagră, pe agenda CCR
Sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan la Legea pentru utilizarea plajelor de la Marea Neagră, pe agenda CCR
Curtea Constituţională a României ar putea pronunţa, miercuri, o decizie în cazul sesizării preşedintelui Nicuşor ...