Cioloş: Toate localităţile incluse în programul Ro-Net vor avea internet până la sfârşitul anului

Programul Ro-Net s-a derulat cu unele disfuncţionalităţi, dar până la sfârşitul acestui an toate cele 750 de localităţi din mediul rural incluse în program vor avea acces la internet, a declarat, vineri, premierul Dacian Cioloş, la finalul întâlnirii cu ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, Marius Bostan.
Economica.net - vin, 15 ian. 2016, 12:50
Cioloş: Toate localităţile incluse în programul Ro-Net vor avea internet până la sfârşitul anului

‘Am avut o întâlnire cu conducerea Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, am trecut în revistă priorităţile pe care şi le-a stabilit până la sfârşitul anului. Am discutat de îmbunătăţirea guvernanţei corporatiste în companiile care sunt în subordinea Ministerului Comunicaţiilor. Am discutat şi despre programul Ro-Net. E vorba despre internet la sate. Avem şi am avut bani în continuare, bani din fonduri europene. În exerciţiul financiar 2007-2013 au fost cheltuiţi foarte puţini. Au existat disfuncţionalităţi în anumite secţiuni. Este vorba despre 750 de localităţi care ar putea beneficia de internet la sate. Din ce s-a făcut până acum, avem 90 de proiecte care sunt în curs de finalizare şi ne fixăm ca obiectiv să finalizăm tot acest proces şi să reuşim să cablăm toate localităţile. S-au blocat aceste proiecte mai ales pe circuitul de avizare. Sunt autorităţi locale care au demarat zeci de avize pe acest proiect’, a afirmat primul ministru, la sfârşitul întâlnirii de la MCSI.

Cioloş a menţionat, totodată, că pe lista discuţiilor de la sediul MCSI s-a aflat şi Strategia Naţională pentru Agenda Digitală.

‘Am discutat apoi despre Agenda Digitală care este o prioritate pentru România şi pentru orice guvern. Sunt sisteme, platforme informatice pentru mai multe ministere care furnizează servicii publice, cum ar fi la Ministerul Educaţiei, Ministerul Muncii, Ministerul Culturii pentru care vrem investiţii din fonduri europene. Am avut o discuţie despre sistemul de securitate cibernetică, unde România are încă slăbiciuni. O să vedem ce măsuri putem lua în acest an pe acest domeniu’, a spus Dacian Cioloş.

Demararea proiectului Ro-Net, cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în valoare totală de 377,8 milioane de lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă /FEDR/ de 252,28 milioane lei, a fost anunţată la jumătatea lunii ianuarie 2015, de către ministerul de resort.

Reţeaua de distribuţie ar urma să aibă o lungime de aproape 4.900 de kilometri şi ar fi trebuit să se finalizeze în decembrie 2015.

Cei doi operatori desemnaţi să implementeze proiectul până la 31 decembrie 2015, în urma licitaţiei organizate de MSI, sunt Telekom Communications şi Telekom Mobile.

La începutul lunii noiembrie 2014, Comisia Europeană a aprobat contribuţia financiară pentru proiectul Ro-Net, în valoare de aproximativ 85,6 milioane de euro, prin care 783 de localităţi identificate ca ‘zone albe’ vor beneficia de internet broadband.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Luptă pentru controlul justiției în Polonia. Președintele Nawrocki, aflat în avion spre Senegal, a făcut cale întoarsă după ce poliția a ocupat Tribunalul Constituțional, iar președintele instituției a fost suspendat din funcție
Update: Luptă pentru controlul justiției în Polonia. Președintele Nawrocki, aflat în avion spre Senegal, a făcut cale ...
Preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, s-a deplasat în noaptea de vineri spre sâmbătă la sediul Tribunalului Constituţional al ţării, unde accesul este blocat de poliţie pe fondul......
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor
Guvernul a aprobat organizarea de activități de susținere a candidaturii României la Consiliul Uniunii Internaţionale ...
Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre care permite organizarea de activităţi de susţinere a candidaturii României ...
Începe amenajarea celui mai mare târg de Crăciun din București. Se deschide pe 27 noiembrie, în Piața Constituției
Începe amenajarea celui mai mare târg de Crăciun din București. Se deschide pe 27 noiembrie, în Piața Constituției
De luni, 2 noiembrie, începe organizarea Târgului de Crăciun București, pe o suprafață de 20.000 mp. Piața Constituției ...
Autostrada Moldovei: Umbrărescu își retrage „trupele” din Ardeal și vrea să termine în 2026 lucrările la A7 Bacău – Mircești
Autostrada Moldovei: Umbrărescu își retrage „trupele” din Ardeal și vrea să termine în 2026 lucrările ...
Grupul UMB, cel mai mare constructor român de autostrăzi, vrea să finalizeze anul acesta lucrările la loturile din Autostrada ...