Circa 90% dintre spaţiile de birouri din Bucureşti sunt destinate închirierii

Circa 90% dintre spaţiile de birouri din Bucureşti sunt destinate închirierii şi 70% în Cluj, restul fiind scoase la vânzare, conform unei analize realizate de o platformă imobiliară dedicată sectorului rezidenţial şi de business, remisă luni AGERPRES.
Economica.net - lun, 02 oct. 2017, 10:43
Circa 90% dintre spaţiile de birouri din Bucureşti sunt destinate închirierii

Potrivit datelor, preţul mediu de închiriere a spaţiilor de birouri este de 9,62/mp euro în Bucureşti, 9,53 euro/mp în Cluj şi 7,54 euro/mp în Iaşi, preţurile spaţiilor diferind în funcţie de dotări, amplasament, servicii oferite şi, cel mai important aspect, de clasa birourilor din care fac parte.

Adiacent chiriei, pentru spaţiile situate în centrele de business se percep costuri de întreţinere. Pentru clădirile din Cluj-Napoca, de exemplu, aceste costuri sunt cuprinse între 1 şi 3 euro/mp de spaţiu închiriat. Toate aceste cheltuieli se referă la spaţiile comune ale nivelului (lifturi, spaţiile din faţa liftului, spaţii tehnice, casa scării), precum şi la spaţiile comune ale clădirii (spaţii tehnice, adăpost ALA, căi de acces, recepţie, rampe, spaţii pază).

În general, costurile administrative sunt regularizate periodic, în sistem ‘open book’.

De exemplu, un spaţiu care are o chirie de 12,5 euro/mp şi care pare prima opţiune (dar care are o cotă de spaţii comune de 16%), este mai puţin avantajos faţă de un alt spaţiu, cu chirie de 13 euro/mp, care are spaţii comune de doar 5%, spun specialiştii imobiliari ai platformei Wizmo.ro. De regulă, spaţiile comune variază între 10 şi 15% în cazul imobilelor de suprafaţă mare (de peste 3.500 mp), respectiv între 12-18% în cazul imobilelor cu suprafeţe mai reduse (sub 2.500 mp).

Te-ar mai putea interesa și
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în ţară, în scădere până la 1.400 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în ţară, în scădere până la 1.400 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în ţară va scădea până la 1.400 de metri cubi pe secundă (mc/s) în următoarea săptămână, situându-se mult sub media multianuală a lunii septembrie,......
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte
Primarul Capitalei: Podul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte
Pasajul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte, anunţă primarul Capitalei Ciprian Ciucu, urmând ca la începutul ...
Din cauza problemelor din Marea Neagră, cumpărătorii asiatici se reorientează spre grâul australian şi argentinian
Din cauza problemelor din Marea Neagră, cumpărătorii asiatici se reorientează spre grâul australian şi argentinian
Importatorii asiatici de grâu au cumpărat cel puţin o jumătate de milion de tone de grâu din Australia şi Argentina ...
Tren București – Budapesta – Bruxelles: Cum ai putea să cumperi un singur bilet pentru călătoriile în mai multe țări UE
Tren București – Budapesta – Bruxelles: Cum ai putea să cumperi un singur bilet pentru călătoriile în mai ...
Comisia Europeană vrea să creeze un sistem prin care poate cumpărat un singur bilet de tren, de pe același site, pentru ...