Cîţu consideră că există mici șanse ca ratingul de țară să fie schimbat

Premierul interimar, Florin Cîţu, a afirmat, sâmbătă, că există "foarte mici şanse" ca ratingul de ţară să fie schimbat din cauza actualei crize politice, ci doar "dacă România ar intra pe mâna populiştilor am avea o problemă".
AGERPRES - S, 16 oct. 2021, 13:08
Cîţu consideră că există mici șanse ca ratingul de țară să fie schimbat

Într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, Cîţu a anunţat că Agenţia de rating Moody’s a reconfirmat rating-ul suveran aferent datoriei guvernamentale a României şi a îmbunătăţit perspectiva din „negativă” în „stabilă”, iar Standard & Poor’s a decis să reconfirme rating-ul de ţară precum şi perspectiva „stabilă”.

„Astăzi avem două veşti foarte bune pentru România, în acest context de criză economică globală. În primul rând, Standard & Poor’s, agenţia de rating americană, a reconfirmat ratingul de ţară al României şi a menţinut perspectiva la ‘stabilă’. Dar vestea foarte bună vine de la cealaltă agenţie de rating, tot americană, Moody’s, care îmbunătăţeşte perspectiva României de la ‘negativ’ la ‘stabil’ – şi, bineînţeles, reconfirmă ratingul de ţară. Deci, în acest context dificil, în acest context în care avem o criză economică la nivel global, România şi echipa guvernamentală au reuşit această performanţă, să convingă agenţiile de rating americane să arate o perspectivă pentru o economie stabilă. La baza deciziei agenţiei de rating Moody’s stau două lucruri: perspective solide de creştere economică bazată pe sectorul privat dinamic – şi cred că este pentru prima oară când auzim aşa ceva de la o agenţie de rating despre România – şi, bineînţeles, utilizarea fondurilor din NextGenerationEU. În acelaşi timp, pe partea cealaltă, agenţia de rating Standard & Poor’s îşi bazează evaluarea pe implementarea programului de reformă ancorat în Planul de redresare şi rezilienţă. Faptul că am inclus reformele în PNRR am spus de atunci că reprezintă o garanţie că aceste reforme vor fi făcute şi este apreciat de agenţiile de rating”, a afirmat Florin Cîţu.

„Eu înţeleg îngrijorarea agenţiilor de rating, am discutat despre acest lucru. Foarte mici şanse să vedem un derapaj datorită acestei crize politice, pentru că bugetele sunt făcute, cheltuielile sunt făcute, sunt deja în buget, nu ar exista. Doar un guvern nou şi dacă cumva România ar intra pe mâna populiştilor, a demagogilor, care 30 de ani au promis reforme şi nu au făcut, atunci am avea o problemă, pentru că ar putea să schimbe politicile pe care le-am adoptat. Deci, în acest moment, nu există acest risc”, a precizat Florin Cîţu.

El a adăugat că „depinde ce guvern vom avea”.

„Această guvernare în jurul Partidului Naţional Liberal a arătat că poate să stabilizeze economia într-o perioadă de criză, să aibă încasări mai bune. Riscul este dacă apare o guvernare populistă, care doar pe baza unor promisiuni va începe să cheltuiască, fără să aibă nicio bază”, a subliniat premierul interimar.

„Vreau să felicit echipa guvernamentală şi oamenii profesionişti care m-au susţinut în implementarea măsurilor de răspuns la criză, vreau să mulţumesc mediului privat, care a răspuns la aceste măsuri şi le-a implementat foarte rapid, un mediu privat care şi-a arătat potenţialul şi resursele de inovaţie în vremuri extrem de dificile. Am spus mereu că antreprenorul român este un erou şi aceste rezultate arată foarte clar că în România mediul privat a răspuns şi a reuşit să facă faţă mai bine decât estimau cam toţi analiştii. Am livrat ceea ce aşteptau de la noi toţi românii, dar şi partenerii internaţionali: o puternică creştere economică şi o reducere treptată a deficitelor. Acestea au fost promisiunile cu care am început acest mandat, promisiuni pe care le-am adus în faţa românilor: o creştere economică sustenabilă, care să se menţină în următorii ani – şi dacă citiţi analizele, rapoartele celor două agenţii de rating americane, veţi vedea că acolo se arată o creştere economică ce continuă şi în anii următori, alături de o reducere a deficitelor”, a susţinut Florin Cîţu.

Premierul interimar a arătat că mesajul transmis de cele două agenţii de rating este unul de încredere.

„Astăzi cel mai important lucru este că vorbim despre încredere, am câştigat încrederea investitorilor străini, a agenţiilor de rating. Asta înseamnă că mesajul pe care îl transmit aceste agenţii tuturor celor care se uită astăzi la România este unul că în România se poate investi, în România merită să investeşti, în România s-au găsiţi soluţiile pentru a avea o guvernare stabilă. Aşa cum am spus, în ciuda tuturor ştirilor alarmiste, pe care le tot vedem, aceste agenţii de rating, carte sunt independente, ne spun că România merge în direcţia bună şi nu în direcţia greşită. Este mesajul pe care îl dau aceste agenţii”, a declarat prim-ministrul interimar.

 

Te-ar mai putea interesa și
INHGA a transmis o avertizare Cod galben de inundații pentru râuri din cinci județe
INHGA a transmis o avertizare Cod galben de inundații pentru râuri din cinci județe
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis sâmbătă o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până duminică la ora 12:00, pentru râuri din cinci......
Filmul Fjord, regizat de Cristian Mungiu și câștigător al marelui premiu de la Cannes, va fi difuzat astăzi în avanpremieră în 90 de cinematgrafe din România
Filmul Fjord, regizat de Cristian Mungiu și câștigător al marelui premiu de la Cannes, va fi difuzat astăzi în avanpremieră ...
Filmul Fjord, regizat de Cristian Mungiu şi recompensat anul acesta cu premiul Palme d'Or, poate fi văzut în avanpremieră ...
Statele UE au convenit să mențină compensațiile pentru zborurile întârziate și să ceară companiilor aeriene o mai mare transparență privind bagajele de mână
Statele UE au convenit să mențină compensațiile pentru zborurile întârziate și să ceară companiilor aeriene o mai ...
Ţările Uniunii Europene au convenit vineri să menţină pragul actual de trei ore pentru întârzierea zborurilor pentru ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Turcii de la Mapa – Cengiz au început lucrările la al treilea tunel din secțiunea 2
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Turcii de la Mapa – Cengiz au început lucrările la al treilea tunel din secțiunea ...
Constructorii turci din asocierea Mapa - Cengiz au demarat lucrările la al treilea tunel din secțiunea 2 Boița - Cornetu ...