Cod galben de vreme instabilă pentru mai multe zone din România

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi atenţionări Cod galben de vreme instabilă şi intensificări ale vântului, valabile până marţi seara în mai multe zone din ţară.
AGERPRES - lun, 27 iul. 2026, 10:56
Cod galben de vreme instabilă pentru mai multe zone din România

Astfel, pe parcursul zilei de luni, între orele 12:00 – 23:00, va fi valabil un Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii şi averse torenţiale însemnate cantitativ în zone din Maramureş, Crişana, Banat, Transilvania, cea mai mare parte a zonei montane, jumătatea de vest a Olteniei şi în nord-vestul Moldovei. Vântul va avea viteze la rafală de 50 – 70 km/h, izolat de peste 80 km/h, timp în care vor fi averse şi descărcări electrice, iar pe arii restrânse grindină de mici şi medii dimensiuni (1 – 3 cm). De asemenea, în intervale scurte de timp (până la trei ore) sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp şi izolat de peste 30 – 40 l/mp.

Tot luni, manifestările de instabilitate atmosferică se vor semnala pe arii restrânse şi în restul teritoriului.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 iulie, ora 23:00 – 28 iulie, ora 10:00, va fi în vigoare un Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează areale din Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi local Munţii Apuseni, cu viteze de 70 – 80 km/h, iar la altitudini mari de peste 90 – 100 km/h. Intensificări ale vântului cu viteze la rafală, în general, de 45 – 50 km/h vor fi în primele ore ale intervalului şi în nord-estul Moldovei.

Pe parcusul zilei de marţi, între orele 10:00 – 20:00, un alt Cod galben de intensificări ale vântului va fi valabil în estul Moldovei, unde vitezele la rafală vor ajunge la 50 – 70 km/h, iar în zona Carpaţilor de Curbură, la 70 – 90 km/h.

ANM precizează că vântul va sufla cu putere (viteze de 45 – 50 km/h) şi în centrul Moldovei, estul Transilvaniei, nordul Dobrogei şi în vestul Olteniei.

Te-ar mai putea interesa și
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii merg înghesuiți ca sardelele
De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii ...
Retragerea din circulație a șapte trenuri de metrou CAF de pe Magistrala M2 Tudor Arghezi - Pipera, cunoscută ca "Magistrala Corporatiștilor", stârnește nemulțumirea unor călători. Liderul......
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica
Ministerul Energiei, acționatul majoritar al Hidroelectrica a cerut convocarea Adunării Generale a Acționarilor, care ...
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Sorin Grindeanu: Dintr-o dată Ilie Bolojan a realizat că vrea un guvern tehnocrat. PSD nu va susține un guvern tehnocrat
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Constanţa, că speră ca în zilele următoare să se găsească ...
Banca austriacă Kommunalkredit refinanțează cu 50,6 milioane de euro funcționarea parcului eolian de la Ruginoasa, din județul Iași, aparținând celui mai bogat om din Ucraina
Banca austriacă Kommunalkredit refinanțează cu 50,6 milioane de euro funcționarea parcului eolian de la Ruginoasa, din ...
Kommunalkredit Austria AG a acfordat un împrumut în valoare de 50.630.000 de euro pentru refinanțarea parcului eolian ...