Comisar GNM: Suntem la coada clasamentului la reciclarea deşeurilor. Ne angajăm la termene foarte scurte şi nu le respectăm

Suntem în continuare la coada clasamentului în ceea ce priveşte reciclarea deşeurilor, pentru că, din păcate, ne angajăm la nişte termene foarte scurte în faţa Comisiei Europene, spunând că suntem în stare să realizăm şi să atingem obiective, dar nu ne facem foarte bine lecţiile, dovadă fiind infringementurile în care suntem, a afirmat, marţi, într-o conferinţă pe tema dezvoltării urbane, Cecilia Martin, comisar al Gărzii Naţionale de Mediu (GNM).
AGERPRES - mar, 13 iun. 2023, 12:39
Comisar GNM: Suntem la coada clasamentului la reciclarea deşeurilor. Ne angajăm la termene foarte scurte şi nu le respectăm

„Să nu uităm că, din păcate, în continuare suntem la coada clasamentului în ceea ce priveşte reciclarea deşeurilor, cu un procent de 14%, în condiţiile în care în anul 2025 trebuie să ne asigurăm că 55% din cantitatea de deşeuri generate va fi reciclată. Cineva spunea că este bine să fii în urmă pentru a putea vedea unde sunt alţii şi ce ai putea să faci să recuperezi. Din păcate, eu cred că nu facem decât mai multe greşeli decât să învăţăm din ceea ce au făcut alţii, pentru că oarecum ne angajăm la nişte termene foarte scurte, spunând că suntem în stare să realizăm şi să atingem obiective, dar nu ne facem foarte bine lecţiile. Şi pentru că nu ne facem foarte bine lecţiile, ne mai facem şi de râs că ne-am angajat la nişte termene foarte scurte. În loc să profităm de termenele lungi pe care ni le-a dat Comisia Europeană şi să ne facem lecţiile, ne angajăm că noi putem să facem… Ceea ce nu se întâmplă de cele mai multe ori, dovadă că suntem într-o grămadă de infringementuri pe mediu, într-o grămadă de infringementuri pe depozitare, în infringement pe poluarea aerului”, a atras atenţia Martin.

Reprezentanta GNM a punctat, totodată, că principiul „Poluatorul plăteşte” ar trebui respectat, iar agenţii economici să fie responsabili atunci când deşeul generat urmează să fie eliminat în siguranţă.

„Valoarea contravenţiilor s-a mărit substanţial în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor. Astfel, cea mai mică sancţiune porneşte de la 40.000 de lei. Cu alte cuvinte, rugămintea noastră, a celor de la Garda de Mediu, este ca să fiţi atenţi în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor pe care le aveţi atât în calitate de autoritate publică locală, cât şi în calitate de agent economic. Una dintre noutăţile care sunt aduse prin Legea 101, în sensul în care autorităţile publice locale aveau obligaţia de a desemna şi semna contractul de delegare cu instalaţiile de tratare a deşeurilor, era evident că termenul iniţial nu putea fi respectat şi, prin urmare, s-a amânat până la 31 decembrie, anul acesta. Totuşi, vreau să vă spun că în ceea ce priveşte responsabilitatea dvs. ca agenţi economici este ca, în momentul în care deşeul se generează, responsabilitatea eliminării în siguranţă revine în exclusivitate generatorului deşeului. Cu alte cuvinte, principiul „Poluatorul plăteşte” trebuie respectat, iar dvs. trebuie să vă asiguraţi că pe tot parcursul, de la generare până la eliminarea deşeurilor pe care l-aţi produs, este gestionat în conformitate cu prevederile legale”, a declarat Cecilia Martin.

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) organizează, marţi, cea de-a cincea ediţie a conferinţei „Focus Bucureşti – infrastructură şi dezvoltare urbană sustenabilă.

În cadrul evenimentului sunt prezenţi reprezentanţi ai comunităţii de afaceri a Capitalei, precum şi oficiali din administraţia centrală şi locală, cu scopul de a clarifica problemele apărute în relaţia autorităţi – mediu de afaceri şi pentru a identifica soluţii şi bune practici menite să transforme Bucureştiul într-o metropolă modernă a business-ului românesc.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES este unul dintre partenerii media ai conferinţei.

Te-ar mai putea interesa și
Parcurile eoliene care vor fi finalizate în anul 2026 în România. Vor fi aproape 500 MW nou-instalați, cine pune noile turbine
Parcurile eoliene care vor fi finalizate în anul 2026 în România. Vor fi aproape 500 MW nou-instalați, cine pune noile ...
Mai multe parcuri eoliene de mari dimenisuni, începute în trecut, ar urma să fie finalizate în acest an. Doar socotind proiectele identificate de noi, la finalul anului vom avea în plus spre 500......
Diana Buzoianu a sesizat ANI cu privire la un posibil conflict de interere a unui director din cadrul Romsilva, caz semnalat de BEI
Diana Buzoianu a sesizat ANI cu privire la un posibil conflict de interere a unui director din cadrul Romsilva, caz semnalat ...
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, luni, că a sesizat Agenţia Naţională de Integritate (ANI) într-un nou ...
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de tranzacționare de luni, cu un rulaj de aproape 170 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de tranzacționare de luni, cu un rulaj ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis cu creşteri de peste 2% pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare ...
Despre Justiție, fără patimă (V). Reforma începe și se termină cu cetățeanul
Despre Justiție, fără patimă (V). Reforma începe și se termină cu cetățeanul
Reforma justiției este adesea discutată ca un exercițiu tehnic, rezervat profesioniștilor sistemului. În realitate, ...