Comisia Europeană anunţă norme mai stricte pentru combaterea spălării banilor şi a evaziunii fiscale

Comisia Europeană a anunţat că luni a intrat în vigoare cea de-a patra directivă privind combaterea evaziunii fiscale şi a spălării banilor, document care înăspreşte normele actuale şi va permite combaterea cu mai multă eficacitate a spălării banilor şi a finanţării terorismului, se arată într-un comunicat al forului comunitar.
Economica.net - lun, 26 iun. 2017, 13:15
Comisia Europeană anunţă norme mai stricte pentru combaterea spălării banilor şi a evaziunii fiscale

CE a publicat un raport care va ajuta autorităţile statelor membre să contracareze mai bine riscurile de spălare a banilor în practică. Conform noii directive, Comisia a evaluat riscurile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului pe care le prezintă diferite sectoare şi produse financiare. Raportul identifică domeniile cele mai expuse riscului şi cele mai răspândite tehnici utilizate de infractori pentru a spăla fonduri ilicite.

‘Spălarea banilor este o sursă de oxigen pentru criminalitate, terorism şi evitarea obligaţiilor fiscale. Trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă ca să o eradicăm. Normele mai drastice care intră în vigoare astăzi sunt un mare pas înainte, dar avem nevoie şi de un acord rapid cu privire la noile îmbunătăţiri propuse de CE în iulie anul trecut’, a afirmat Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Vera Jourová, comisarul pentru justiţie, consumatori şi egalitate de gen, a declarat: ‘Teroriştii şi infractorii găsesc în continuare modalităţi de a-şi finanţa activităţile şi de a reintroduce în economie câştigurile obţinute ilicit. Noile norme care încep să se aplice astăzi sunt esenţiale pentru a închide portiţele de scăpare rămase. Invit toate statele membre să le pună în aplicare fără întârziere: existenţa unor standarde mai puţin stricte într-o ţară va submina lupta împotriva spălării banilor şi a finanţării terorismului în întreaga UE. Subliniez, de asemenea, că este nevoie de un acord rapid cu privire la revizuirile suplimentare propuse de Comisie în urma ‘Panama Papers’ pentru a spori transparenţa în ceea ce priveşte beneficiarii reali’.

A patra directivă privind combaterea spălării banilor înăspreşte normele existente prin introducerea următoarelor modificări: întărirea obligaţiei de evaluare a riscurilor pentru bănci, jurişti şi contabili; stabilirea unor cerinţe de transparenţă bine definite cu privire la proprietarii reali ai societăţilor comerciale; facilitarea cooperării şi a schimbului de informaţii între unităţile de informaţii financiare din diferite state membre pentru a identifica şi monitoriza transferurile de bani suspecte, astfel încât să se prevină şi să se depisteze infracţiunile sau activităţile teroriste; instituirea unei politici coerente faţă de ţările din afara UE care au norme deficitare în materie de combatere a spălării banilor şi de finanţare a terorismului; extinderea competenţelor de sancţionare ale autorităţilor competente.

În iulie 2016, Comisia a adoptat o propunere care vizează consolidarea în continuare a normelor UE privind combaterea spălării banilor pentru a împiedica finanţarea terorismului şi a spori transparenţa cu privire la proprietarii reali ai societăţilor comerciale şi ai fiduciilor. Comisia invită Parlamentul European şi Consiliul sa finalizeze aceste lucrări legislative cât mai curând posibil, astfel încât noile norme să intre în vigoare cât mai rapid. Pe baza celei de A patra directive privind combaterea spălării banilor, aceste noi norme vor crea un cadru solid în materie de combatere a spălării banilor la nivelul UE.

Raportul privind evaluarea la nivel supranaţional a riscurilor este un instrument menit să ajute statele membre să identifice, să analizeze şi să contracareze riscurile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului. Acesta analizează riscurile din sectorul financiar şi nefinanciar, precum şi riscurile nou-apărute precum monedele virtuale sau platformele de finanţare participativă.

Statele membre ar fi trebuit sa notifice transpunerea celei de A 4-a directive privind combaterea spălării banilor până astăzi, 26 iunie 2017. Comisia Europeană va analiza în continuare stadiul în care se afla transpunerea şi va lua măsuri rapid în cazul statelor membre care încă nu s-au conformat.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu: Am semnat în ultima lună dispoziții de desființare pentru 55 de construcții ilegale
Ciprian Ciucu: Am semnat în ultima lună dispoziții de desființare pentru 55 de construcții ilegale
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că a semnat în ultima lună dispoziţii de desfiinţare pentru circa 55 de construcţii ilegale, relatează Agerpres....
Compania israeliană Elbit Systems promite din nou că va livra României dronele Watchkeeper X la jumătatea lui 2026, sub rezerva coordonării finale între toate părţile implicate
Compania israeliană Elbit Systems promite din nou că va livra României dronele Watchkeeper X la jumătatea lui 2026, sub ...
Elbit Systems îşi reafirmă angajamentul de a livra sistemele tactice de avioane fără pilot Watchkeeper X la jumătatea ...
Iașul, tot mai aproape să devină un oraș fără „păcănele”. Primarul Chirica a transmis Consiliului Local proiectul de interzicere a sălilor de joc de tip slot-machine
Iașul, tot mai aproape să devină un oraș fără „păcănele”. Primarul Chirica a transmis Consiliului Local ...
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a transmis, vineri, Secretariatului Tehnic al Consiliului Local proiectul de ...
Noua centrală electrică de la Mintia va fi racordată la rețeaua națională la 15 mai, termen asumat de Transelectrica. Primii 575 MW vor intra în teste
Noua centrală electrică de la Mintia va fi racordată la rețeaua națională la 15 mai, termen asumat de Transelectrica. ...
Centrala pe gaze Mass Mintia, care la finalizare va avea 1.700 MW și va fi cea mai mare din Europa de acest fel, va fi racordată ...