Companii

Cine și-a împărțit miliardul de euro încasat de România din exportul de cereale din primul trimestru al anului. Niciun trader român în top 10

Grupul elveţian Ameropa, prin două subsidiare active pe plan local, este cel mai mare exportator de cereale din primele trei luni ale acestui an, când s-au livrat peste granițe în total 2,9 milioane de tone în valoare de aproximativ 1 miliard de euro.

Cine și-a împărțit miliardul de euro încasat de România din exportul de cereale din primul trimestru al anului. Niciun trader român în top 10
EVERGENT Investments avertizează cu privire la folosirea fără drept a numelui și imaginii companiei de către un cont fals de pe o aplicație de mesagerie

O asociere de două companii a câștigat contractul de salubritate pentru Târgu Mureș și 18 localități din zonă, la trei luni după rezilierea contractului cu vechiul operator

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Centrul Medical Unirea preia 51% din acțiunile Clinicilor Dr. Leahu

Dan Air anunță că va continua să zboare de pe aeroportul din Brașov

Ryanair mizează pe o creştere de cel puţin 50% în Europa Centrală şi de Est şi vrea o poziţie dominantă în România

Wizz Air este prima companie aeriană din Europa care va recepționa o aeronavă Airbus A321neo asamblată în China

Nuclearelectrica a semnat contractul pentru finalizarea primei instalaţii de detritiere din Europa cu sud-coreenii de la Korea Hydro

Contribuabilii trebuie să se pregătească pentru implementarea sistemului RO e-Factura începând din 1 ianuarie - Deloitte

Contribuabilii trebuie să se pregătească pentru implementarea sistemului RO e-Factura începând din 1 ianuarie – Deloitte

Este oficial. Compania belgiană ABEE investește la Galați 1,4 mld. euro într-o uzină de baterii pentru mașinile electrice

Ciolacu: Azi vom lua o decizie privind preţurile la anumite categorii de alimente

Accor vrea să deschidă peste 1.200 de hoteluri până în 2027

LEONI Wiring Systems deschide a zecea fabrică din România și a încheiat 2022 cu afaceri de 640 de milioane de euro

Nova Post, cea mai mare companie privată de servicii poștale și de curierat din Ucraina, a deschis primul oficiu la București

CNIR, noua companie de investiții rutiere, se va ocupa și de proiecte PPP - director general

CNIR, noua companie de investiții rutiere, se va ocupa și de proiecte PPP – director general

Firma Aedificia Carpaţi a fost selecționată pentru a finaliza lucrările la Centrul Cultural Favorit din Sectorul 6

O asociere formată dintr-o firmă turcească și două firme românești a câștigat licitația pentru finalizarea primului tronson din Drumul Expres Craiova - Pitești

O asociere formată dintr-o firmă turcească și două firme românești a câștigat licitația pentru finalizarea primului tronson din Drumul Expres Craiova – Pitești

Exporturile de tutun încălzit au depășit exporturile de țigarete din România

Autobuze electrice în Bucureşti: Românii de la BMC Truck&Bus - câştigătorii licitaţiei pentru cele 100 de vehicule noi

Autobuze electrice în Bucureşti: Românii de la BMC Truck&Bus – câştigătorii licitaţiei pentru cele 100 de vehicule noi

Dan Air analizează suspendarea zborurilor de pe aeroportul din Brașov. Peste 20.000 de pasageri afectați de decizie

Ulei gratuit în schimbul uleiului folosit. Carrefour a extins serviciul de colectare în șapte noi județe

Giovanni Valentini e noul CEO al Apex Alliance Hotel Management

Vascar, cunoscut producător român de preparate din carne și conserve, și-a pus un sistem fotovoltaic de 3 milioane de lei

Consiliul Concurenței: Prețul laptelui românesc s-a ieftinit în iunie cu 20,54% față de mijlocul lui aprilie

Eurohold a pus în funcțiune cel mai mare parc fotovoltaic din Bulgaria

Romgaz își va împrumuta firma implicată în proiectul Neptun Deep cu aproape jumătate de miliard de euro

CNIR va prelua primele proiecte de la CNAIR până la finalul anului 2023 - director general. Ce se va întâmpla cu Autostrada Ploiești - Brașov

CNIR va prelua primele proiecte de la CNAIR până la finalul anului 2023 – director general. Ce se va întâmpla cu Autostrada Ploiești – Brașov

PPC preia de la Enel proiecte de 5.400 MW “verzi” în România. “Va fi o creștere semnificativă în renegerabil, ne bazăm puternic pe interconexiunea energetică dintre Grecia și România via Bulgaria”

Alexandra Dinovici, Glovo România: Vrem să creștem segmentul de comerț rapid, dar și verticala de supermarket. Analizăm lansarea Glovo Fashion - să poți să îți comanzi haine, ca în Spania

Alexandra Dinovici, Glovo România: Vrem să creștem segmentul de comerț rapid, dar și verticala de supermarket. Analizăm lansarea Glovo Fashion – să poți să îți comanzi haine, ca în Spania

Autostrada Transilvania: Lucrările din zonele Nădășelu și Topa Mică vor fi scoase din contractul cu UMB și relicitate - surse oficiale

Autostrada Transilvania: Lucrările din zonele Nădășelu și Topa Mică vor fi scoase din contractul cu UMB și relicitate – surse oficiale

Accenture Research: Companiile care investesc în propria securitate cibernetică au cu 18% mai multe şanse să-şi crească afacerile