Condiţiile de intrare în Germania au fost revizuite. Cer dovada vaccinării, dovada trecerii prin boală sau test negativ

Autorităţile germane au revizuit condiţiile de intrare în Republica Federală Germania, în contextul pandemiei de COVID-19. Începând de duminică, toate persoanele cu vârsta de cel puţin 12 ani trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul acestei ţări, dovada vaccinării împotriva COVID-19, a trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.
AGERPRES - D, 01 aug. 2021, 16:50
Condiţiile de intrare în Germania au fost revizuite. Cer dovada vaccinării, dovada trecerii prin boală sau test negativ

Potrivit informaţiilor publicate de autorităţile germane, documentele pot fi prezentate pe hârtie sau în format electronic şi trebuie redactate într-una dintre limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă, precizează un comunicat al MAE transmis duminică AGERPRES.

Dovada vaccinării este acceptată numai dacă schema de vaccinare cu un vaccin omologat la nivelul Uniunii Europene este completă şi au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea ultimei doze de vaccin, iar dovada infectării anterioare cu virusul SARS-CoV-2 şi, implicit, a vindecării se face în baza unui test de laborator efectuat cu cel puţin 28 de zile, dar nu cu mai mult de 6 luni înainte de intrarea pe teritoriul german, menţionează sursa citată.

De asemenea, dovada testării pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se face prin prezentarea rezultatului negativ al unui test tip PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul german sau al unui test antigen efectuat cu cel mult 48 de ore înainte.

Regulile se aplică indiferent de modalitatea de acces pe teritoriul german (aeriană, terestră, navală).

MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze temeinic anterior deplasării în Republica Federală Germania şi să consulte paginile de internet https://www.mae.ro/node/51913, http://berlin.mae.ro/ şi http://www.mae.ro/.

 

Te-ar mai putea interesa și
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Argint – Cererea va scădea cu 5% anul acesta, pe fondul diminuării achiziţiilor de bijuterii (analiză)
Cererea de argint este aşteptată să scadă cu 5% în 2026, din cauza diminuării achiziţiilor de bijuterii şi a unui consum redus în sectorul celulelor pentru panourile fotovoltaice, domeniu......
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră a avut, însă, o contracţie de 1%, la nouă luni (INS)
România şi Irlanda au avut cele mai puternice ritmuri de creştere a PIB din UE, în T3 2026, conform Eurostat. Ţara noastră ...
Economia Uniunii Europene şi cea a zonei euro au înregistrat creşteri modeste în trimestrul al treilea al acestui an, ...
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda – Negocieri pentru a evita prăbuşirea guvernului condus de Rob Jetten
Criză Olanda - Premierul olandez Rob Jetten va discuta vineri cu principalii săi parteneri, într-un ultim efort de a preveni ...
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Conflict deschis la Mercedes-Benz: Sindicatele se opun închiderii fabricilor din Germania și mutării producției în Ungaria
Liderii sindicali ai Mercedes-Benz Group AG au transmis un avertisment ferm conducerii constructorului auto, declarând că ...