Consilierii locali PSD se opun intenției primarului Dominic Fritz de a majora taxele și impozitele din Timișoara

Grupul consilierilor locali ai PSD Timişoara a anunţat, sâmbătă, că se va opune prin toate mijloacele democratice posibile intenţiei administraţiei Fritz de a mări taxele şi impozitele locale anul viitor, susţinând că deja cuantumul acestora este cel mai mare în rândul municipiilor din ţară, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 21 aug. 2021, 15:14
Consilierii locali PSD se opun intenției primarului Dominic Fritz de a majora taxele și impozitele din Timișoara

Social-democraţii timişoreni susţin că majorările fiscale anunţate de administraţia Fritz maschează „incompetenţa” acesteia, în timp ce tabloul primului an de mandat al „oamenilor noi” este „şocant” şi „dezolant”, care a culminat cu încasarea unei „amenzi istorice uriaşe” de peste 100 de milioane de lei la Colterm.

„Vom demara dialoguri cu colegii din PNL şi Pro România pentru a asigura o majoritate în Consiliul Local Timişoara, care să stopeze acest demers menit să mascheze incompetenţa financiară a unei administraţii complet depăşite. Primarul Dominic Fritz a minţit atât în cadrul dezbaterii publice pentru stabilirea taxelor şi impozitelor pe anul 2021, cât şi în şedinţa de plen când s-au votat acestea, pentru că atunci a dat asigurări că pentru anul 2022 se gândeşte la o relaxare fiscală. Acest lucru nu numai că nu se va întâmpla, dar se pregăteşte o majorare aberantă a unor impozite pentru persoanele fizice şi eliminarea unor facilităţi pentru firmele care îşi plătesc integral impozitele locale până în data de 31 martie. Impozitele locale din Timişoara sunt cele mai mari din România la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ şi nu am fi avut obiecţii categorice dacă am fi văzut în oraş rezultatele unui buget local generos şi consistent”, arată consilierii locali ai PSD, într-un comunicat.

Social-democraţii Radu Ţoancă, Andra Lăpădatu şi Ioan Szatmari afirmă că, după aproape un an de mandat al administraţiei Fritz, în oraş este „mizerie generală”, spaţiile verzi nu sunt îngrijite, sunt investiţii financiare abandonate, actul administrativ a fost politizat „extrem” şi s-a încasat o amendă istorică la Colterm de 107.000.000 de lei pentru necumpărarea certificatelor verzi în termenul stabilit.

„La ce bun să pui noi biruri fiscale pe timişoreni şi să estimezi o creştere la buget de 20.000.000 de lei, când această sumă nu reprezintă altceva decât a cincea parte din amenda încasată de Colterm, după ce managementul acestei societăţi a devenit userist? În acest ritm de degradare economică şi administrativă, Timişoara se va transforma din cel mai european şi civilizat oraş al ţării într-un municipiu trist, prost gestionat, neatractiv pentru mediul de afaceri autohton şi străin, iar singurii vinovaţi pentru acest lucru vor fi cei care au ajuns la putere prin minciuni, manipulări şi lozinci şi au ales să îşi bată joc zilnic de Timişoara şi de timişoreni”, menţionează social-democraţii.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a adoptat pachetul de relansare economică. Care sunt măsurile
Guvernul a adoptat pachetul de relansare economică. Care sunt măsurile
Guvernul României a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Finanțelor, Ordonanța de Urgență care instituie un set complex de măsuri de relansare economică a României. Măsurile adoptate......
Alexandru Nazare: Pachetul de relansare vizează economia României până în 2032. Avem 5 miliarde de euro pentru toate schemele
Alexandru Nazare: Pachetul de relansare vizează economia României până în 2032. Avem 5 miliarde de euro pentru toate ...
Pachetul de relansare economică nu este un pachet care să vizeze doar anul 2026, ca scheme de finanţare vizează economia ...
Hidroelectrica scade prețul energiei pentru populație și vine cu oferte noi pentru clienții comerciali
Hidroelectrica scade prețul energiei pentru populație și vine cu oferte noi pentru clienții comerciali
Hidroelectrica a lansat mai multe oferte de energie electrică, pentru clienți casnici și non-cansnici, grupate sub umbrela ...
Guvernul a adoptat ordonanțele privind reforma administrației și relansarea economică. Bolojan a făcut anunțul
Guvernul a adoptat ordonanțele privind reforma administrației și relansarea economică. Bolojan a făcut anunțul
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seara, că Guvernul a adoptat ordonanţele de urgenţă privind reforma administraţiei ...